vineri, decembrie 13, 2024
OPINIIVasile Lascăr și lupta sa pentru modernizarea structurilor polițienești

Vasile Lascăr și lupta sa pentru modernizarea structurilor polițienești

Vasile Lascăr s-a născut la data de 3 noiembrie a anului 1853, în Șomănești, Gorj, lângă Târgu Jiu, și a trecut la cele veșnice la data de 23 martie a anului 1907, în București. Cariera sa a fost una strălucită, acesta fiind ministru de finanțe al României (interimar) în anul 1897 și ministru de interne în două mandate. Referitor la originile sale, este interesant și faptul că, satul Șomănești, locul său natal, este menționat într-un act de la data de 13 februarie 1599, act referitor la existența Mănăstirii Tismana, iar printre martori se afla si Drăghici Postelnicu din Șomănești.

După absolvirea școlii primare la Târgu-Jiu, Vasile Lascăr și-a continuat studiile la liceul din Craiova, după care a urmat dreptul la Sorbona, în Paris, unde acesta și-a susținut și teza de doctorat. În anul 1877 s-a întors în țară, practicând avocatura în cadrul baroului Târgu-Jiu. În anul 1879 a fost ales primar al orașului Târgu-Jiu. După anul 1883 a fost ales deputat ori senator în aproape toate legislaturile liberale, un lucru extrem de interesant pentru cariera sa politică. A fost numit ministru de interne în guvernul Petre S. Aurelian, în perioada 21 noiembrie 1896 – 26 martie 1897, iar mai apoi din nou în perioada 21 noiembrie 1902 – 13 decembrie 1904. Pe durata timpului cât a fost ministru de interne, Vasile Lascăr a propus prima lege organică a poliției române, lege concepută după principii științifice moderne și pe care a conceput-o după modelul legilor similare din state mai dezvoltate prin care călătorise și studiase, însă pornind de la realitățile și necesitățile specifice românești. Astfel, putem vedea din nou un lucru de care toate personalitățile istorice au fost convinse. Schimbările în bine pot avea loc, însă doar prin metamorfozare și adaptare, nu prin copiere nesăbuită și plagiat. Demn de precizat este și faptul că, drept model i-au servit organizarea polițiilor din: Franța, Germania, Belgia și Austria. A susținut în Senat proiectul său de lege la data de 25 ianuarie 1903.

La data de 1 aprilie 1903, în urma mai multor sesiuni de dezbateri, a fost adoptata această lege, cu denumirea: „Legea pentru organizarea Poliției Generale a Statului”, în care s-au precizat „atribuțiile și competențele personalului poliției”, instituind „principiul stabilității organelor polițienești și scoaterea lor în afara luptelor politice”. Lucru de care oare se mai ține cont și în prezent? Tot prin această lege se dispunea înființarea unei școli speciale de poliție pentru pregătirea personalului polițienesc. Școala de Agenți de Poliție din Câmpina, județul Prahova, poartă în prezent numele lui Vasile Lascăr. Ce este scris pe site-ul școlii: „Numele avocatului dr. Vasile Lascăr, ca patron spiritual al școlii, a fost ales în semn de recunoaștere a calităților sale, a conduitei morale, a pregătirii profesionale în domeniul dreptului și în cadrul Camerei legiuitoare a statului român, a preocupării sale de a moderniza structurile polițienești și, nu în ultimul rând, ca ministru de interne la începutul sec. XX…Vasile Lascăr sublinia: „…orice alte reforme am face, oricât de bune și folositoare ar fi, ele ar fi de prisos daca n-avem garantată mai întâi ordinea publică și siguranță interioară a statului” (http://www.scoalapolitie.ro/istoric-detpag-2). Într-adevăr, în lipsa securității, cetățeanul nu poate nici măcar să existe, darămite să-și dovedească potențialul și calitățile, pentru a ajuta la înflorirea statului și neamului.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE