ACTUALITATEVaccinarea copiilor, în vizorul autorităților. Medicul Valeriu Gheorghiță: Aproximativ 800.000 de copii,...

Vaccinarea copiilor, în vizorul autorităților. Medicul Valeriu Gheorghiță: Aproximativ 800.000 de copii, din grupa de vârstă 12-15 ani, sunt eligibili pentru vaccinare

După ce, în urmă cu câteva zile, deputatul PSD și reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, îndemna la urgentarea campaniei de vaccinare a copiilor, autoritățile s-au conformat și au început să transmită mesaje despre necesitatea vaccinării copiilor.

Tonul a fost dat, vineri seara, la Digi24, de Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală, care a declarat că este încrezătoare că românii își vor imuniza copiii, după ce autoritățile europene vor autoriza vaccinarea pentru categoria de vârstă 12-15 ani.

„Eu sper că își vor vaccina copiii pentru că, din ce am văzut, persoanele care s-au prezentat la vaccinare au fost în majoritate din categoria de vârstă adultă, persoane care au copii între 12 și 18 ani și atunci, atâta timp cât eu vreau să mă protejez și înțeleg nevoia de protecție, cu siguranță vreau să îi asigur aceleași condiții și copilului meu și probabil că o să întreb mai mult fiind vorba de copilul meu, dar cu siguranță voi dori să fac tot ce se poate ca el să fie protejat”, a spus Mahler, la Digi24.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Imediat a ieșit la rampă și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care a anunțat, sâmbătă dimineață, că îi încurajează pe părinţi să-şi vaccineze copiii, după cum a relatat News.ro.

„Luăm în calcul campanii de vaccinare oriunde vor avea succes. Voi discuta şi cu ministrul Cîmpeanu (n.r. – ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu), dar eu încurajez părinţii să aibă încredere şi să-şi vaccineze copiii când va fi posibil. Este realist să ne aşteptăm la un val patru, dar acesta să nu fie o povară pe sistemul medical. Severitatea acestui val patru depinde şi de noi şi cât de dornici suntem să ne vaccinăm”, a spus ministrul Sănătății, la Știrile ProTV, potrivit sursei citate.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Apilarmel și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Nu în ultimul rând, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat, sâmbătă, că aproximativ 800.000 de copii ar fi eligibili pentru vaccinare, după ce serul va primi autorizaţia de fi administrat categoriei de vârstă 12-15 ani.

„Depinde foarte mult de momentul la care se acordă acea autorizare de punere pe piaţă. Sigur, avem o reţea suficient de variată, în momentul de faţă, de centre de vacinare, încât să permitem accesul şi vaccinarea tuturor celor care îşi doresc să se vaccineze din acea grupă de vârstă.

Mai mult sau mai puţin, vorbim de circa 800.000 de copii care sunt în această grupă de vârstă 12-15 ani, avem suficiente doze, deci se poate asigura fără probleme vaccinarea lor în măsura în care părinţii înţeleg importanţa vaccinării” a declarat Valeriu Gheorghiţă sâmbătă, la Castelul Bran, unde participă, alături de o echipă mobilă, la imunizarea turiştilor, potrivit News.ro.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

3 COMENTARII

  1. Toti cei care indeamna la vaxinarea copiilor se gandesc oare ca vor raspunde pentru eventualele decese? Pentru ca e clar ca nu mai pot motiva ca decesele la copii se datoreaza unor comorbiditati! Mahler, ce fel de medic esti daca indemni la vaxin copiii …care se vindeca natural in procent de 99,997%. Tu nu mai esti medic….esti altceva!

  2. Se știe clar că acest virus NU dă probleme decât la 0,03% din cazuri: oameni in vârstă și cu comorbidități grave.

    Să vaccinezi copii expunându-i riscurilor de efecte adverse pe viață pentru zero amenințare virală pentru ei arată demonism comercial cu ajutorul trădătorilor de medici care și-au vandut sufletul pe comisioane. Șpăgarii au devenit comisionari. Ei nu realizează că adună bani și cand isi vor fi clădit palatul o să-i ajungă pedeapsa când le e burta mai plină, atunci va veni decontul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Mai avem nevoie de 9.468 de lei...

Dragi prieteni, dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele...