În seria Utopia din 2013, planul elitelor eugeniste era de a răspândi un virus gripal virulent care ar fi dus la milioane de victime pentru a determina populația globală să ia un vaccin sterilizator ce va duce la rezolvarea chestiunii demografice („suprapopularea”). În cercul restrâns al conspiratorilor se ajunge însă la un alt plan: nu e nevoie de răspândirea unui astfel de virus care să decimeze populația: e suficientă eliberarea CONTROLATĂ a virusului. Frica e suficientă, nu trebuie să moară oamenii pe capete, ca în vechile plăgi, ci „doar” cât să-i sperie pe ceilalți.
Aceasta este doar ficțiune, desigur. Secvențele din această serie sunt interesante nu pentru că demonstrează ceva, ci pentru că inspiră la o perspectivă nouă (și arată că ideile „pandemice” erau mult mai răspândite decât credeam). De pildă, mie mi-a atras atenția ideea pandemiei „controlate”. Ideea controlului pandemiei nu este aceeași cu cea folosită de „autorități”: combaterea, eradicarea virusului, cazuri zero la ATI sau alte obiective de acest tip. După cum arăta Foucault (prost citit, prost aplicat), pentru putere nu eradicarea unor fenomene este importantă, ci gestionarea acestora spre sporirea controlului populației. Vezi de pildă problema infracționalității – pe care gestionarii puterii nu o vor diminuată sau eradicată, ci controlată, ceea ce este cu totul altceva. Înseamnă manipularea fenomenului spre mai eficienta disciplinare a oamenilor. De aici discrepanța dintre obiectivele oficiale și realitate (închisoarea nu este un prilej de reabilitare, ci de creare a recidivistului). De aici nașterea „industriilor”: industria penitenciară, industria militară – adică a acelor complexe care se hrănesc din fenomen, deci îl întrețin spre atingerea obiectivelor lor reale.
În mod similar, același lucru se petrece și cu boala. Obiectivul nu e însănătoșirea, ci alimentarea industriei, creșterea controlului, disciplinarea. Complexul farmaceutic este o industrie redutabilă, care se compară doar cu complexul militaro-industrial. A devenit astfel prin medicalizarea vieții și prin dezvoltarea unei științe a profitării de pe urma crizelor medicale. Nu e vorba aici doar un profit monetar, ci de o logică totalizatoare a puterii. De manipularea bolii pentru creșterea complexului și pentru disciplinarea pacienților, „supușii” acestui imperiu.
În acest sens, pandemia Covid-19 este doar un studiu de caz, nu o noutate în practica puterii. Este cea mai reușită exploatare a bolii virale, dar nu este radical nouă. Elitele filantroape din stratosferă, rețelele mediatico-politice și guvernele nu își propun să vindece și nu sunt preocupate de găsirea unor remedii, ci de gestionarea fluxului infectărilor astfel încât oamenii să fie disciplinați și să aleagă în direcția care sporește puterea complexului.
De aici puternicele controverse stârnite, uneori vădit cu rea credință, asupra unor remedii simple și ieftine ale bolii Covid, și puternica, intensa propagandă pentru inocularea cu ARN, în ciuda văditului risc implicat de o tehnologie experimentală (orice s-ar zice).
Și nu este certificatul verde „Graalul” industriei farmaceutice? Anume, să creeze o condiționare a înseși vieții sociale de „alegerea” inoculării? Care acum se adeverește a fi anuală, poate chiar trimestrială, dacă ne luăm după ultimele studii privind eficiența vaccinurilor și noile tulpini? Chiar și cei care cred în propaganda oficială și care merg pe mâna inoculării ar trebui să-și dea seama că sistemul certificatului verde este un cec în alb dat unora care vor deveni stăpânii efectivi ai vieții lor.
Simpla precauție preventivă, menită a ocoli monopolul/oligopolul, concentrarea puterii într-un singur cerc, abuzul, înainte de orice discuție pe fond medical, ar trebui să fie suficientă pentru respingerea modului actual în care e „gestionată” pandemia Covid-19. Aici este minciuna și aici este capcana. Cât despre naiva credință în funcționarea bună a complexelor de putere, în slujba sănătății publice, voi reveni, poate, ulterior.