vineri, octombrie 11, 2024
ȘTIRIPSD anunță că va vota moțiunea de cenzură inițiată de AUR

PSD anunță că va vota moțiunea de cenzură inițiată de AUR

ACTUALIZARE 23:25 Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, joi seara, că PSD nu va depune moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu, atâta timp cât nu va avea garanția că adună suficiente voturi pentru ca aceasta să fie adoptată.

Pe de altă parte, social-democratul le dă o veste bună celorlalți contestatari ai premierului Cîțu. Ciolacu spune că PSD va vota o moțiune depusă de AUR împreună cu USR PLUS.

”Să depună moţiune AUR cu USR. Vă spun aici în exclusivitate (n.r. la România TV). Să semneze AUR şi USR moţiunea şi noi o votăm şi pică guvernul Cîţu. Eu împreună cu toţi colegii mei o vom vota, vă promit.

Au suficiente semnături, îi mai cer lui Orban, că pentru el o fac. E treaba lor. Eu am ce vota, nu depun moţioune de cenzură dacă nu am 234 de semnături. Nu se folosesc de PSD ca să îşi negocieze ei nemerniciile din Guvern şi funcţiile lor.

Să depună ei o moţiune, USR-ul cu AUR-ul, să o depună la Parlament şi eu vă promit că toţi colegii mei, 157, o vor vota”, a declarat Marcel Ciolacu, la România TV.


ACTUALIZARE 21:00 
Liderii USR PLUS, reuniţi joi seara în şedinţa Biroului Naţional (BN) au decis că, dacă PNL nu îl retrage pe Florin Cîţu de la şefia Guvernului, vor depune luni la prima oră, împreună cu partidul AUR, moţiunea de cenzură anunţată, au declarat surse participante la şedinţă pentru News.ro.

Potrivit acestora, vineri, la şedinţa coaliţiei, va avea loc discuţia finală pe acest subiect al retragerii sprijinului pentru Florin Cîţu.

„Mâine la coaliţie va fi ultima discuţie. Dacă liberalii nu îl retrag pe Cîţu, vom depune moţiunea de cenzură semnată de noi şi de AUR. În weekend va avea loc şi un Comitet Politic al USR PLUS pentru validarea acestei decizii. Moţiunea va fi depusă în Parlament luni la prima oră”, a declarat unul dintre liderii USR PLUS pentru News.ro.

Anterior, în cursul zilei de joi, liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a anunţat că premierul Florin Cîţu a pierdut susţinerea formaţiunii pe care o reprezintă şi a precizat că s-a discutat cu AUR pentru depunerea unei moţiuni de cenzură.

„Poziţia USR PLUS e foarte clară şi fermă. Premierul Cîţu a pierdut susţinerea USR PLUS pentru a conduce acest guvern de coaliţie. Cerem coaliţiei o întâlnire în cursul zilei de astăzi. Ceilalţi lideri ai coaliţiei au diverse agende şi întâlnirea nu a fost posibilă. Înţelegem că mâine va fi o întâlnire a coaliţiei. Cerem PNL să facă o nouă propunere de premier. Vrem să continuăm în această structură ministerială. Nu se pune problema să facem schimb de ministere, tot felul de trocuri. Avem o structură a Guvernului, o structură a coaliţiei, avem nişte portofolii ministeriale şi aşa va rămâne. Următorul pas e şedinţă de coaliţie. Dacă Cîţu se agaţă de scaunul de la Palatul Victoria, aşa cum l-am pus în Parlament, aşa îl vom da jos în Parlament”, a afirmat, joi, Ionuţ Moşteanu într-o conferinţă de presă.

Acesta a anunţat că s-a discutat cu AUR pentru depunerea unei moțiuni de cenzură.

„Am discutat cu cei de la AUR să vedem dacă putem aveam un text al moţiunii de cenzură. Împreună cu AUR avem 122 de semnături, deci putem depune o moţiune de cenzură. Rămâne să discutăm despre text”, a mai afirmat Moşteanu.

Întrebat dacă miniştrii USR PLUS ar putea demisiona, Moşteanu a afirmat: „Toate variantele sunt pe masă, însă cred că în momentul acesta e foarte periculos să îl lăsăm pe Florin Cîţu cu toată puterea pe mână, pentru că nu ştie să o folosească. A folosit-o abuziv, a presat miniştri să îi avizeze o OUG care nu are absolut nicio urgenţă. Vrem dezvoltare, dar vrem să nu mai repetăm greşelile trecutului. Nu vrem să deschidem o cutie a Pandorei şi să repetăm greşelile din PNDL 1 şi PNDL 2”.

„Orice discuţie în coaliţie începe de la demisia premierului Florin Cîţu şi apoi discutăm orice”, a mai adăugat Moşteanu, referitor la faptul că liberalii au anunţat susţinerea premierului în continuare.


ACTUALIZARE 14:00
USR-PLUS va depune o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Florin Cîțu. George Simion, co-președintele AUR, a anunțat într-un live pe Facebook că vor coaliza cu oricine pentru a „da jos” actualul Guvern.

Cei de la USR-PLUS au convocat o ședință de urgență a a coaliției de guvernare ca să negocieze desemnarea unui nou premier. Dacă discuțiile nu vor duce la o discuție satisfăcătoare pentru toate formațiunile politice, USR-PLUS va continua demersurile pentru moțiunea de cenzură.

Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat că va depune moțiunea proprie pentru a demite guvernul condus de Florin Cîțu. Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD, a spus că propriul partid este singurul care are legitimitatea redactării unei moțiuni care ar trebui semnată și de celelalte partide pentru scopul comun.

„USR este parte a problemei, nu a soluției!”, a precizat domnul Grindeanu.

ACTUALIZARE 02/09/2021, 13:00 Președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea ministrului Justiției Stelian Ion (USR-PLUS) și a semnat, totodată, decretul privind desemnarea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, drept ministru interimar al Justiției, informează Agerpres.

Stelian Ion se declară indignat de alegerea lui Lucian Bode drept ministru interimar.

„O văd nepotrivită din prisma faptului că în urma negocierii care s-a făcut la un moment dat, acest portofoliu revenea USR-PLUS. O văd ca pe un semnal pe care l-a dat unilateral premierul Florin Cîțu că vrea să îndepărteze USR PLUS de la guvernare.

Este alegerea domniei sale, unilaterală, având și alți miniștri în cadrul Guvernului. Nu era mulțumit de activitatea unui ministru, nu era mulțumit de activitatea mea, avea atributul acesta, deși încălca grav înțelegerea din coaliție, dar în orice caz, dacă dorea să păstreze coaliția, trebuia să numească interimar un ministru USR PLUS. Altfel e semnalul că vrea să distrugă această coaliție.”, a declarat fostul ministru al Justiției.

ACTUALIZARE 23:45 USR PLUS va cere joi demisia lui Florin Cîțu și ca PNL să vină cu o nouă propunere de premier, a delarat miercuri seara deputatul USR PLUS Ionuț Moșteanu, la Digi24.

În cazul în care Cîțu nu va demisia, USR PLUS va vedea care îi sunt opțiunile, a spus deputatul.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Premierul Florin Cîțu l-a revocat pe Stelian Ion din funcția de Ministru al Justiției, urmând să fie propus un ministru interimar.

„Voi propune un ministru interimar care va înţelege prioritatea zero a investiţiilor în România. Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie USR PLUS să aibă înţelegerea, să aibă responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare”, a afirmat Cîţu.

„Am luat o decizie. Necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui cererea de revocare din funcţie a domnului Stelian Ion. Nu voi acecepta în Guvernul României miniştri care să se opună dezvoltării României”, a declarat Cîţu.

Prim-ministrul a susţinut că ministrul USR PLUS al Justiţiri Stelian Ion nu a dus la bun sfârşit proiecte, iar acţiunile sale nu au dus la desfiinţarea SIIJ.

”A bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu eşti de acord să dezvolţi comunităţile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie şantajat. Am informat liderii coaliţiei de această demitere. Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să şantajeze. Aici nu vorbim despre primari, vorbim despre comunităţi şi despre interesul cetăţenilor. România trebuie dezvoltată. Doar pentru că colegii de coaliţie de la USR PLUS nu au foarte mulţi primari nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit”, a declarat şeful Executivului.

Cîţu a afirmat că îşi asumă această decizie. În replică, liderii USRPLUS s-au reunit la ședința Biroului Național (BN) și discută despre modul cum vor ieşi la guvernare, au declarat surse participante la şedinţă pentru News.ro.

„Singurul subiect al BN USR în desfăşurare e modul în care ieşim de la guvernare. Prin demisie sau moţiune. Nu mai e nici o altă cale de negociere. PNDL e pretext, cauza reală e concursul pentru procurori. Se închidea mâine”, a declarat pentru News.ro unul dintre liderii USR PLUS.

Şi vicepremierul Dan Barna a reacţionat, miercuri seară, după anunţul privind revocarea din funcţie a lui Stelian Ion. „Florin Cîţu trebuie să plece”, afirmă Barna, care a adăugat că ”Florin Ciţu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puţin un Guvern”.

Deputatul PNL Florin Roman, vicepreședinte al Camerei Deputaților, afirmă că liberalii au doar varianta unui guvern minoritar dacă USR PLUS se retrage de la guvernare.

„Gălăgioși colegii noștri, după un remarcabil scor de 15%, dânșii reprezintă toată dreapta în România și că dânșii au câștigat alegerile. Vor da socoteală în fața electoratului pentru părăsirea guvernării. Eu îmi amintesc din 2018 până în alegerile parlamentare am mai lideri de grup la Camera Deputaților, unde cu 20% în Parlament trebuia să susținem un guvern liberal după moțiunea de cenzură împotriva doamnei Dăncilă. În această situație nu există decât varianta unui guvern minoritar. Dar eu cred că mai sunt oameni responsabili, nu numai actori de teatru care aruncă diverse etichete: se fură, se face, se drege. Dacă ați și prezenta probe în acest sens ar fi extraordinar”, a declarat Florin Roman la Antena 3.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. mă bucur pentru că Iohannis si-a luat-o in freză
    mă bucur că acest jeg uman care a guvernat prin datorii criminale și ne-a făcut teroriști pentru că am contestat abuzurile statului o să cadă.

    din păcate cu ajutorul USR, dar USR va fi rezolvat pe viitor – să nu uităm că Ioana Mihăilă și Voiculescu erau de la USR, fanaticii inchiderii țării și ai vaxxinării

  2. In sfarsit a lucrat ceva si werny. A semnat un act. Poate sa plece in weekend deja la Sibiu ca probabil e tare obosit . Cate nu face el pentru noi si pentru tara asta saracuțul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE