ACTUALIZARE, 23 APRILIE 2021: Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a declarat, joi, că proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană (CCE) 2023 va merge mai departe, cu implicarea comunității și a sectorului privat și că în ultimele luni s-a lucrat la o strategie care va duce la redeschiderea Asociației Timișoara 2023 spre comunitate și spre sectorul cultural, potrivit Agerpres.
„În 2016, desemnarea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii a creat multe emoții și energii creative. Din păcate, în timp, aceste energii s-au estompat și este nevoie de un restart. Stagnarea în care se află asociația azi este cauzată de disfuncţionalități majore: valul de demisii ale unor oameni valoroși, prevederi și proceduri statutare invalidate de instanță, lipsa unor proceduri transparente, precum și lipsa unui director artistic care să asigure implementarea viziunii artistice a programului cultural.
Proiectul Timișoara 2023 este un catalizator al vieții culturale timișorene, parte dintr-o reformă amplă a ecosistemului cultural local, demarată prin înființarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara și inițierea unui nou regulament privind finanțările nerambursabile pentru cultură.”, a declarat Dominic Fritz, edilul Timișoarei.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a declarat că Timișoara riscă să piardă titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023 din cauza slabei finanțări a proiectului, din partea Primăriei Timișoara, Ministerului Culturii și Consiliului Județean Timiș. O ședință de urgență a fost convocată de Comisia Europeană, joi, în cadrul căreia va fi evaluată situația, informează știripesurse.ro.
„Mâine [joi, 22 aprilie 2021] se va desfășura o ședință de urgență convocată de Comisia Europeană. Ne-a convocat în această ședință de urgență pentru a vedea care sunt modalitățile de deblocate a proiectului TM2023. Anul trecut am tras un semnal de alarmă, pe vremea vechii administrații, când proiectul se blocase.
Timișoara riscă să piardă titlul de Capitală Europeană a Culturii și nu e doar un joc de cuvinte, este o amenințare serioasă. Eu sunt expert în Capitale Culturale și sunt în comisia de specialitate pentru desemnarea Capitalelor Culturale. De fiecare dată când particip la misiunile de monitorizare sau la selectarea capitalelor, de fiecare dată sunt întrebat de situația de la Timișoara.
În 2019 problema cea mai importantă a fost chestiunea finanțării care nu a fost rezolvată până acum. Primăria, Consiliul Județean și Ministerul Culturii nu și-au ținut angajamentele. Anul trecut, după ce am preluat mandatul de președinte la CJT, în noiembrie, Consiliul Județean Timiș nu plătise niciun leu către Asociație, nici măcar cotizația. Am făcut demersuri că 750.000 lei să fie achitați. De la ultima mea intervenție, nu s-a făcut vreun progres vizibil în această direcție.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Trag un semnal de alarmă, nu din vreo calitate politică sau administrativă, ci din aceea de expert al Comisiei Europene care știe care sunt sensibilitățile și neliniștile privind proiectul Capitală Europeană a Culturii. În prezent, această Asociație TM2021 pierde oameni, oameni de calitate, și, dacă nu avem coerentă să ducem acest proiect la bun sfârșit… e o pierdere capitală.
Cred că este momentul să lăsăm orgoliile deoparte, e un proiect mult prea important că să existe șicane și împunsături politice. Îmi pun la dispoziție întreaga mea expertiză pentru că trebuie ca acest proiect să fie de succes pentru noi și trebuie să reușim să depășim acest impas pe care îl avem. Așteptăm direcția din partea finanțatorului principal, Primăria Timișoara, să vedem care este viziunea lor, cum se dorește să arate proiectul pe viitor. Lipsa de decizie este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmplă pentru continuitatea acestui proiect.
Cred că putem să ne facem asociația, să remediem problemele, să găsim formulă, să găsim soluțiile și avem timp să performăm. I-am propus primarului Timișoarei să lucrăm împreună, să să strângem rândurile și să salvăm acest proiect. Așteptăm o decizie a Primăriei Timișoara în privința a ceea ce se dorește: să se înființeze o nouă structură, acel centru de proiecte sau se dorește altceva. Nu știu cât mai putem aștepta. Noi ne reactivăm angajamentul de a fi parteneri în acest proiect.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Procedural, titlul se acordă după ultima vizită de monitorizare care are loc în 2022. Au mai fost cazuri în care s-a stat în dubiu, însă nu s-a întâmplat niciodată [să fie retras titlul de capitală culturală].”, a declarat Alin Nica, miercuri, într-o conferință de presă.
Acesta a menționat că în 2020, întrucât a fost pandemie, proiectul Timișoara Capitală Culturală a Europei în 2023 a primit doar 20% din banii prevăzuți a fi alocați de Guvern, Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș.
Doar a ajuns Fritz primar si Timisoara .