UNIFORMA ȘCOLARĂ ÎNTRE DA SAU NU

A reînceput școala, una din problemele în dezbatere, de mai bine de 30 de ani, rămânând uniformă DA sau NU.

Pentru cei aproximativ 30% din locuitorii planetei, cărora Dumnezeu le-a dat multă minte (cam 10% fiind geniali, iar restul având remarcabilă zestre nativă), răspunsul a fost, afirmativ, mereu.

De ce? Uniforma conferă identitate fără echivoc, dă sentimentul dătător de siguranță că ești elev, așadar că ai un statut limpede, ocupând o nișă socială privilegiată. De copiii care învață se ocupă familia, școala, autorități locale și centrale bine definite, ocrotirea lor fiind asigurată, și de organele abilitate (poliție, jandarmerie, entități private de pază și ordine autorizate în cest scop). Importante sunt, de asemenea, vocile responsabile venind dinspre ceea ce, îndeobște, se înțelege prin opinia publică.

În stradă, totuși, lucrurile stau diferit, fiindcă jungla de asfalt este plină de fiare bipede, nu doar de oameni de omenie, de regulă, grăbiți să rezolve zeci de probleme cotidiene utile. Din nefericire, un biet copil abandonat în voia sorții poate conta arareori pe o mână întinsă spre a-i șterge o lacrimă, a-l hrăni și a-i da toate îngrijirile trebuitoare, zi și noapte, unei ființe lipsite de apărare. Ajunge de izbeliște, foarte adesea., inclusiv în prezent.

Am cunoscut nemijlocit și mi-au fost relatate, încă din primele luni ale anului 1991, situații grave. Cei mai mulți părinți făcând parte din cei aproximativ 25 % de aparținători ai regnului uman, care au în dar de la Pronie minte mai slabă, i-au atras de partea lor pe unii din părinții care ― având inteligență de nivel mediu ― sunt, totuși, lesne influențabili, iar cum răul are putere de fascinație sporită, se lipește îndată, iar consecințele s-au văzut, ehei, cum s-au văzut, în deceniile recente!

Degeaba au încercat învățătorii, profesorii, cei mai mulți diriginți și părinți responsabili să-i convingă pe unii obișnuiți să impună autoritatea pumnului muncitoresc să nu se renunțe la ținuta ce atestă ferm apartenența copilului la o categorie socială beneficiind de grija plină de solicitudine a oamenilor maturi. S-a verificat, punctual, veritatea concluziei nouă transmise de Jean de La Fontaine „Nimeni nu e destul de inteligent ca să-l convingă pe prost că e prost”. O majoritate subțirică a decis: FĂRĂ, pentru susțineau că uniforma este… comunistă, ba chiar… stalinistă, este câhhh.

Când am intervenit la ședința cu părinții clasei în care studia fiul meu mai mic, proaspăt admis în treapta a doua a unui liceu bun timșorean, fiul cel mare fiind deja student în urma unui examen de admitere riguros (în virtutea experienței de profesoară, de dublă mămică, de mătușă de elevi), explicând cele de mai sus și aducând, și argumentul că, în Occident, toți elevii din școlile private de lux poartă uniforme elegante, inconfundabile, acestea arătând că acel copil, preadolescent ori adolescent, ba chiar și unii studenți sunt niște privilegiați, sunt mândri că aparțin unei școli de elită, am constatat că unii habar n-aveau că în lume există școli private de lux, nu înțelegeau ce poate să însemne elita unei țări, care e rostul disciplinei…

Asta a fost! A rămas FĂRĂ, la diferență de două voturi, c-așa-i în democrație, nu? Votul unui agramat cântărește cât votul unui savant, vorba lui Umberto Eco, fix cum aberațiile triviale postate pe Internet, de regulă, sub protecția anonimatului, pot fi luate de bune de către toate persoanele cu firavă putere de analiză.

Și n-au întârziat a se petrece tot felul de pozne ca pătrunderea în școli a unor grupuri de puștani interlopi, care-au golit cuierele de pardesie, paltoane, pupitrele de obiecte îmbietoare și scumpe, că, de!, unii părinți au ținut să arate că-s firoscoși nevoie mare… Destul de curând s-a ițit și primejdia drogurilor strecurate fără mare dificultate, că doar hainele pestrițe multe pot ascunde, în școli și în preajma acestora. Cum să-i mai deosebești pe școlari de niște mici ori mai mărișori interlopi?

Alte derapaje de ordin moral nu au întârziat, părinții lipsiți de discernământ permițându-le propriilor odrasle să se îmbrace fistichiu, indecent, adesea, inspirându-se din emisiunile de televiziune cu dezbrăcățele inteligente ca noaptea adâncă, cu mocofani plini de tupeu și vulgaritate. Moda aberantă și obrăzniciile au început a avea tot mai multă căutare. Ce atâta carte? Se poate fără, cum au tot fost încurajați telespectatorii pasionați de televiziuni propunând divertismente ieftine..

Disperați, părinții cu minte bine clădită au propus ca paza școlilor să fie bine organizată, inclusiv ― în marile orașe ― fiind plătite firme de pază. S–au mobilizat polția de stat, poliția locală, jandarmeria. N-ar fi fost mai simplu și mai puțin costisitor să se cadă de acord asupra unei ținute unice pentru întreaga școală, astfel mare parte din primejdii fiind alungate?
Nuuuu, au răspuns mințile scorburoase, că acu’ e libertate!

Unii, călătorind în locuri cu rânduieli ceva mai așezate, au mai ieșit din ideile puține dar fixe, înțelegând că între bine și rău e de preferat a opta pentru bine, cu trecerea unui deceniu, a încă unuia (vă amintiți de prezicerea brucaniană?) au început să li se clarifice și altora gândurile. Tot mai multe școli cu renume au ales a apela la designeri pricepuți, astfel că familiile își îmbracă juniorii în ținute plăcute privirii, comode, denotând chibzuință și râvna de a opta pentru valoare, disciplină, responsabilitate, nu pentru aparențe dăunătoare, de gust îndoielnic., ba de-a dreptul nociv.

Încă nu e ușor, nici acum, îmi destăinuia, cu un deceniu în urmă, cunoscuta creatoare de modă Leontina Prodan. Cumetrele (prin definiție anecdotică “blonde”, îmbrăcate și vorbind foarte asemănător cu profesionistele trotuarului, model oferit și propriei odrasle), maneliștii, ghiorlanii având bizare păreri televizioniste (adică tatuați, cu cercel, belciuge și asortate tunsori șui, ba unele, unii chiar cu părul vopsit, aproape întotdeauna blond, se-nțelege) nefiind defel puțini la număr.

Totuși, parcă, acum, balanța înclină spre normalizare și ― în limitele bunului gust ― spre egalitate, tipizare, simplificare. Numeroase sunt familiile care au înțeles că nu se poate face performanță școlară în absența disciplinei, ce include, și disciplina vestimentară.

Precis n-a trecut neobservată referirea mea la școlile cu renume. Da, fiindcă exact copiii foarte dotați, care strălucesc la concursuri, fie naționale, fie internaționale au preocupări serioase. Nu posedă gărgăuni legați de modă vulgară și distracții prostești, fiind bine educați în familie, unde au modele frumoase: părinții, bunicii. Fără excepție, copiii admirabili țin SĂ FIE oameni în devenire, iar, mâine, profesioniști, meseriași destoinici, nicidecum nu vor SĂ AIBĂ fleacuri ca hainele și ghiozdanele de firmă, jucărele foarte scumpe numite Smartphone, Iphone sau… chichilifâs, prin urmare timp de irosit cu pokemoni, jocuri prostești pe calculator, petreceri nepotrivite vârstei. Copiii de ispravă își clădesc un viitor solid, citind mult, rezolvând probleme de matematică, fizică, chimie, excelând la muzică, pictură, sport, îngrijind plantele, animalele, ajutându-și părinții în treburile gospodăriei. Seriozitatea e soră bună exact cu disciplina.

Și respect nu se obține gesticulând, stâlcind cuvinte, propoziții, fraze, răcnind, ci învățând gramatică, reguli de politețe, ordine, responsabilitate. Pentru ca cinice siuntagme precum ,,Școala românească scoate tâmpiți” ori ,,stat eșuat” să fie amintiri de coșmar, în țara care se mândrește cu sute de premii, diplome, titluri sportive, brevete internaționale câștigate pe merit ꟷ în fiecare an ꟷ de sute de copii, preadolescenți, adolescenți, tineri și maturi formați în sistemul școlar românesc. Tot mai multe universități cu tradiții seculare din străinătate (ce nu resping uniformele școlare, apreciind învățătura făcută cu diligență) recrutează, oferă burse unor liceeni, studenți, masteranzi, iar firme de sigur prestigiu din țară sau de dincolo de granițe angajează absolvenți din România.

Exact această realitate e deranjantă pentru unii. Precis nu pentru oamenii de omenie, competenți, cultivatori de tradiții perene, de normalitate.