ACTUALITATEUngaria cere Comisiei Europene 750 de milioane de euro pentru a renunța...

Ungaria cere Comisiei Europene 750 de milioane de euro pentru a renunța la petrolul rusesc

Uniunea Europeană(UE) a cerut statelor membre să ia măsuri pentru a renunța la petrolul rusesc, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina. Dependența energetică a Ungariei ar însemna, însă, 750 de milioane de euro pentru investiții și patru ani derogare de la această „sancțiune economică” aplicată Rusiei, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a explicat că sunt necesare investiții majore pentru diversificarea aprovizionării cu petrol, apoi pentru rafinarea acestuia.Astfel, oficialii Ungariei susțin că vor cere aceste fonduri Comisiei Europene(CE), având în vedere că statul maghiar s-a opus sancționării economice a Rusiei, menționează sursa precizată.

„Comisia Europeană (CE) a creat o problemă şi ungurii speră să ofere şi o soluţie pentru finanţarea acestor investiţii, pentru compensarea creşterii preţurilor şi modernizarea sectorului energetic din Ungaria, cu o valoare totală de 15-18 miliarde de euro”, a menționat ministrul Peter Szijjarto , citat de EFE.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Ungaria plătește, la acest moment, importul de combustibil rusesc în ruble, așa cum a cerut Vladimir Putin, ca răspuns la sancțiunile aplicate de CE. Statul maghiar este dependent de gazul rusesc în proporție de 85%, iar liderii maghiari susțin că, atunci când „creezi o problemă, trebuie să vii și cu o soluție”, făcând referire la alternativele pe care CE trebuie să le ofere atunci când impune sancțiuni economice Rusiei.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Szijjártó a precizat că nu există surse sau rute alternative care să permită Ungariei să renunțe la importul de energie rusească în următorii  ani.

 

 

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți.Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate