Ni s-a spus să mergem la vot, ba chiar am fost încurajați de autorități să ieșim din case chiar dacă prezentam simptome de coronavirus.
Nimic nu mai conta pentru imbecilii care ne conduc decât să ne punem ștampila undeva. Iar acum, la 10 zile distanță, ni se dă în cap cu cele trei mii de teste pozitive și se închid restaurantele, teatrele și cinematografele. În curând, vor urma școlile pentru că nimeni nu își dorește un popor educat, capabil să raționeze singur și să distingă ușor adevărul de minciună.
Cine mai are nevoie de cultură, educație și socializare în zilele astea când tot ceea ce ni se cere este să ne distanțăm?! Nu doar fizic, ci și sufletește întrucât nici cele mai performante aplicații de videoconferințe pentru telefoane și tablete nu pot ține locul unei îmbrățișări calde sau a unei strângeri de mână sănătoase. Lucruri mărunte, dar de care avem cu toții nevoie. Oricât de mult ni s-ar băga în cap ideea că nu trebuie să lăsăm garda jos nici măcar o clipă.
Nu am mers la vot în urmă cu două săptămâni pentru că sunt scârbit până la cer și înapoi de întreaga clasă politică, iar decizia de acum nu mă face decât să mă felicit că nu mi-am irosit o oră din viață inutil. Asta după ce mi-au fost furate două luni din viață în primăvară și pe care nu mi le va mai da nimeni înapoi.
Și acum, ni se mai pregătește o altă stare de urgență, doar că maniera în care se acționează nu mai este una bruscă. Nu trecem direct de la libertate la închisoare, ci acum suntem trecuți printr-un purgatoriu. Încet-încet, nu vom mai putea iarăși să ne bucurăm de o ieșire cu prietenii în oraș, copiii vor găsi locurile de joacă închise, iar totul se va petrece pas cu pas pentru a accepta cât mai ușor toate aceste îngrădiri.
Vom deveni cobai precum în experimentul cu broasca fiartă, incapabilă să se mai salveze după ce apa în care este aruncată este încălzită progresiv până când toate simțurile i se atrofiază, iar sfârșitul este evident. Vom înghiți toate rahaturile care ni se vâră pe gât pentru că ne vom spune că nu e mare lucru și că totul este pentru binele general, iar când ni se va permite să mergem la vot în decembrie, o vom lua drept o mare favoare. Ca o grațiere.
Cunosc personal oameni care au avut Covid, am vorbit cu ei și toți mi-au spus că este precum o gripă. În același timp, un fost coleg de-al meu, în vârstă de 46 de ani, a murit după ce s-a infectat cu coronavirus. Nu spun că acest virus nu există, poate chiar sunt 600 de oameni internați la terapie intensivă, dar ce facem cu milioanele de români care își vor pierde locurile de muncă, vor ajunge pe drumuri, nu își vor mai putea plăti ratele și facturile, nu își vor mai putea întreține copiii, își vor vedea viețile schimbate radical din cauza noilor decizii ale autorităților? E ușor pentru cei cu un loc de muncă stabil și călduț să vorbească și să îți arate ostentativ hashtagul #staiacasă, în condițiile în care mulți alții au fost nevoiți să se întoarcă în orășelele lor de provincie sau chiar la sate în urma stării de urgență din primăvară. Oare câți vor mai urma acum? Dar chiar și cei care se consideră asigurați cumva acum vor avea de suferit pentru că lanțul trofic al economiei se va rupe în mii de bucățele imposibil de lipit ulterior.
Am descoperit cu toții că putem trăi, de bine, de rău și cu acest virus. Unii l-am și avut și, poate, îl vom mai avea.
Dar un nou lockdown ar putea conduce la colapsul întregii noastre societăți. Încercând să evităm o criză sanitară, vom ajunge la o criză financiară și socială fără precedent în ultimul secol, cel puțin. Iar totul se va produce cu acceptul nostru dacă nu reacționăm cât încă mai putem. Altfel, vom sfârși precum broasca fiartă.
Unde sunteți, oameni? Unde sunteți, români? Amintiți-vă numele imnului nostru național! Deșteaptă-te, române!
[…] Bogdan SOCOL, R3Media […]