Un scenariu aDînc și sumbru

„Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”- printr-o singură propoziție, Vasile Dîncu ne spune cât de prost e scenariul în care este împinsă România.

Transportul de blindate franceze suplimentare numai ce a intrat în țară, mai vine unul peste câteva zile, spaniolii trimit avioane, Portugalia a anunțat că va trimite, de asemenea, trupe și echipament militar. Toate se adaugă unor contingente déjà serioase strânse pe la noi. O voce occidentală de grad înalt încă produce ecouri prin presa mare, cu analiza în cheie fină și cuvinte frumoase despre cât de importantă e România pentru NATO. Un jurnalist de calibru, din garda veche, pe care nu pare să-l mai poată butona nimeni, se întreabă: „NATO trimite tot mai multe trupe și armament în România, pentru că de aici va fi atacată Rusia?”

Ăsta e contextul în care survine demisia lui Vasile Dîncu, după un scandal cu puncte fixe și clare: din afirmația recentă a fostului, déjà, ministru al apărării, reiese clar că la vârful statului s-au ciocnit două teorii despre cum ar trebui să reacționeze România în contextul războiul de lângă noi. Varianta apropiată ideii de pacificare tocmai „has left the building”.

După ce a dat-o pe lângă gard cu „România Educată” și a decretat că suntem stat eșuat, după ce ne-a rezolvat cu Schengen-ul și vizele americane de ne stau mâțele-n coadă toată ziulica, după ce a cules cu minuțiozitate rateu după rateu de pe câmpii bătuți cu atâta grație de propriile promisiuni, în sfârșit, lui Klaus i se arată șansa. Șansa de a nu rămâne în istorie ca un simplu „cel mai prost președinte”. Ci ca unul frământat de hărnicie, care simte că și în fund de groapă se mai poate săpa…

Articol apărut inițial pe Demnitatea, preluat cu acordul autorului