Un român a avut o metodă ingenioasă, pentru a „protesta” față de prețurile exagerate la ulei. Nu a stat mult pe gânduri și a făcut o comandă online cu plata ramburs, în valoare de peste 700 de lei, chiar șefului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului(ANPC), Horia Constantinescu, transmite Antena 3, care citează dobrogeatv.ro.
Anunțul a fost făcut chiar de oficialul acestei instituții, care nu a „gustat” gluma românului revoltat de prețurile exagerate la ulei.
„Dacă nu ar fi tragic, ar putea fi comic!Astăzi, pe adresa autorității, am primit un colet plin cu bidoane de ulei de floarea soarelui, fără a-l fi comandat!L-AM RETURNAT EXPEDITORULUI! Mă bucur să constat CĂ EXISTĂ STOCURI ȘI PENTRU GLUME DE PROST GUST! Prețul este unul discutabil, cu siguranță! Pentru a nu mai există pe viitor șansă de a transmite astfel de “cadouri”, am discutat cu cei care administrează această piață online, să găsim soluții de siguranță suplimentară!”, a declarat Horia Constantinescu, potrivit sursei menționate.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În fapt, românul care a ales să „semnaleze” prin această metodă prețurile exagerate la un aliment de bază, uleiul de floarea soarelui, l-a achiziționat online cu 34 de lei/sticlă.
Românul a trimis baxurile în valoare de peste 700 de lei la sediul ANPC, pentru a demonstra autorităților că sunt practice comerciale nelegale.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
În toată țara, s-au înregistrat prețuri mai mari la uleiurile vegetale, iar reprezentanții instituțiilor de control au anunțat amenzi pentru cei care au aplicat majorări la comercializare în mod nejustificat.
Supermarketurile au fost deja luate cu asalt, întrucât mulți dintre români au considerat că este necesar să-și facă stocuri de ulei. O situație similară s-a înregistrat și în cazul benzinei și motorinei.
Autoritățile spun că au dat zeci de amenzi deja pentru practici comerciale ilegale și fac apel la cumpărături în mod rațional.
Nu-i stie cineva adresa?
GLUME DE PROST GUST? Eu cred ca Horia Constantinescu este complice si cu cei care marit facturile la gaze si energie electrica.
Benzină, motorină,facturi la energie electrică și gaze.sa le trimitem acestui șef la ANPC care nu face nimic pentru noi.
Felicitări indraznetului! La cat mai multe fapte bune de acest fel.
Nu inteleg intr-o tara care consuma untura de porc dupa o revenire din iarna in care toti au taiat un porc, cine poate pune botul la miscarea propagandistica ca uleiul se termina? Cred ca majoritatea au atata untura ca le ajunge 1 an fara ulei. Singura explicatie este ca oamenii care cumpara ulei sunt vegetarieni si musulmani.
Nu e așa. Cred că trăiți într-o țară paralelă. Cei care mai taie porc reprezintă o minoritate, iar dintre aceștia, cei care au untură o alta. La oraș, mai ales cele mari, nu mănâncă nimeni.
Fals! Suntem destui care consumam untura… si apropo de bugetarul asta – e nepotul ovreiului criminal bolsevic Meir Cohn adica Miron Constantinescu… adica domnul Somanescu ar trebui sa-i ia apararea, dansul avand un caracter nobil…
Acesta este adevarul! Din pacate…