marți, februarie 17, 2026
ACTUALITATEUn jandarm de 34 de ani s-a sinucis chiar de Ziua Jandarmeriei...

Un jandarm de 34 de ani s-a sinucis chiar de Ziua Jandarmeriei Române

Un jandarm aflat în timpul serviciului s-a sinucis, joi dimineaţă, cu arma din dotare, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava.

Potrivit sursei citate, subofiţerul lucra în cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Vatra Dornei şi a fost găsit decedat, prezentând o plagă prin împuşcare la nivelul capului, scrie Agerpres.

„Jandarmeria Suceava regretă profund tragicul incident petrecut în timpul serviciului, în urma căruia un subofiţer în vârstă de 34 de ani, din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Vatra Dornei, a fost găsit decedat, prezentând o plagă prin împuşcare la nivelul capului. Evenimentul a fost descoperit de către colegii care au intrat în tura de serviciu, iar imediat a fost apelat numărul unic de urgenţă 112. Din nefericire, echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul acestuia”, au precizat oficialii IJJ.

Jandarmul îşi desfăşura activitatea în Jandarmeria Română din anul 2014, iar în cadrul IJJ Suceava din 2017. Acesta a fost evaluat psihologic în noiembrie 2022, fiind declarat apt.

Cazul este cercetat de către Parchetul Militar Iaşi, care desfăşoară investigaţiile necesare pentru stabilirea cauzelor şi circumstanţelor producerii acestui eveniment tragic.

Evenimentul s-a produs chiar cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE