Un IT-ist italian și-a implantat cinci microcipuri sub piele, fiind singura astfel de persoană din Peninsulă care a apelat la o astfel de măsură radicală. El spune că a apelat la microcipuri pentru că este un susținător al transumanismului, relatează Rador.
Coffetti și-a instalat primul dispozitiv sub piele în 2019, pentru a pentru a deschide uși, sau obloane. Acest cip „are o dublă funcționalitate şi astfel îmi pot înregistra datele medicale, cartea de identitate, legitimaţia de serviciu și pot distribui, de exemplu, profilul meu Linkedin”, spune IT-istul.
Al doilea cip implantat „este un dispozitiv care poate fi folosit pentru autentificarea detaliilor bancare”.
Celelalte două au mai mult o valoare estetică decât una practică: „Al treilea microcip este un magnet care atrage metalele. Permite de exemplu capturarea șuruburilor pentru a nu le pierde în timp ce se lucrează. Al patrulea dispozitiv este un LED pe care dacă îl apropii de o sursă electrică, se aprinde”.
Iar pe ultimul, cel mai recent microcip implantat: „Îl folosesc pentru a plăti și îl activez printr-o aplicație pentru smartphone. Este simplu de folosit, îl încarci ca un simplu postepay și îți faci plățile”.
Ca sa faca sex cum procedeaza? Tot cu ajutorul unui implant? Astia sunt mutanti.
tot virgin, tot virgin? O sa-i fure banii in metrou la inghesuiala prin apropiere de cip, deja se practica cu telefonul.
cu cip.u e ca cu (!)
visa & mastercard……..
cei mai proști sunt ăia proști de dăștepți ce sunt…
dăștepții sunt ăia care se ineacă in pseudo-submarine, mor cu parașută smart sau cad in prăpastie cu bungee jumping.
dăștăpți. Aitiști. Corporatiști.
nu prudenți ca bunica. Ei mușcă orice momeală dacă e pă progres
Are o mutra de prost semidezvoltat!