ACTUALITATEUn deputat PNL a sesizat Parchetul General și Poliția față de protestul...

Un deputat PNL a sesizat Parchetul General și Poliția față de protestul de la Parlament, pe motiv că s-ar fi folosit „simboluri naziste”

Deputatul PNL, Alexandru Muraru, a anunțat că a sesizat organele abilitate în privința protestului din 21 decembrie, de la Palatul Parlamentului. El consideră că protestatarii au folosit „simboluri naziste” la acel eveniment.

„Am sesizat oficial Parchetul General şi Poliţia în urma folosirii de simboluri naziste în timpul protestelor din faţa Parlamentului României. Simbolul nazist folosit de unii manifestanţi în cadrul protestului din faţa Parlamentului României, la care au luat parte şi demnitari ai grupului parlamentar AUR, reprezintă o infracţiune flagrantă care trebuie imediat investigată şi sancţionată ferm. Este inacceptabil pentru statul român să tolereze aşa ceva şi este, deopotrivă, insultător pentru memoria suferinţelor celor care şi-au pierdut viaţa în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste şi puţinilor urmaşi ai acestora”, a anunţat pe Facebook Alexandru Muraru, deputat PNL şi consilier al premierului pe probleme privind xenofobia şi antisemitism”, a scris Muraru.

Deputatul PNL se referă la un incident în care un protestar a desenat swastica peste steagul Uniunii Europene.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe,  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului  R3media.

Alexandru Muraru nu este la prima încercare de a lega AUR de simboluri extremiste. Muraru a cerut, anterior, scoaterea AUR în afara legii tot pe motive de „extremism”. Conform G4 Media, site apropiat de PNL, Muraru ar pregăti o plângere către Tribunalul București.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului  R3media.

În replică, George Simion a realizat un video în care îl roagă pe Moș Crăciun să-i trimită deputatului de Iași mai multe medicamente cu efect de calmare a nervilor.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți.Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate