Pompierii români, care au mers în Grecia pentru a da o mână de ajutor la stingerea flăcărilor, spun că sunt emoționați de gesturile grecilor: „S-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”.
Pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a fost postată mărturia pompierilor români plecați să stingă flăcările în Grecia.
„Ne-au mișcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne așteptam la așa o mare recunoștință. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau „Bună ziua” și ne zic „Mulțumesc!”. Toți cei care ne-au ieșit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, spun pompierii.
Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Ei spun că o mare surpriză a fost făcută de un copil, care i-a vizitat vineri dimineață.
„A venit cu plăcinte și porumb fiert, drept mulțumire pentru că îi protejau satul”, au transmis pompierii.
Pompierii spun că momentele de mare încărcătură emoțională i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare.
„În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte și de momente cu o mare încărcătură emoțională, care le-a dat putere și i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare. Mulțumim, Grecia!”, scriu pompierii români.
Poartă simbolurile naționale aproape de suflet. La propriu! Cumpără un tricou cu stema României și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Pompierii români intervin vineri, în a șasea zi a acțiunii din Grecia, pentru stingerea incendiilor din zona localităților Metochi și Kalyvia.