vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATEUn artist ne învață să ne luăm țara înapoi, la propriu. Dragoș...

Un artist ne învață să ne luăm țara înapoi, la propriu. Dragoș Gărdescu (Puya) are trei copii și a cumpărat pământ la țară, unde construiește o casă în stil tradițional

„Să ne luăm țara înapoi” este un slogan pe care-l auzim de 20 de ani, în diferite forme. Unii chiar cred că „și-au luat țara înapoi”, dar cei mai mulți pare că nu cred acest lucru.

Un exemplu despre cum ne putem lua țara înapoi, la propriu, ne oferă artistul Dragoș Gărdescu sau mai cunoscut publicului larg drept „Puya”. Cu o imagine de „băiat de cartier” în tinerețe, Dragoș este un alt om la maturitate.

Este un tată de familie, și nu oricum, ci a trei fete, lucru demn de luat în seamă dacă ținem cont de moda zilelor noastre, când majoritatea face un copil, dacă-l face și pe acela.

Mai mult decât atât, Puya și-a luat o casă și pământ la țară, „lângă lac, departe de București”, pe care o face în stil tradițional românesc.

Artistul a observat că de mulți ani, politicienii promit să „ne ia țara înapoi”.

„Ia să-mi iau eu țara înapoi. Așa că am găsit o bucată de țară, asta, casa cu 2.500 de metri pătrați și am cumpărat-o. Mi-am luat țara înapoi, dar fizic.

Dacă vreți să vă luați țara înapoi, uitați-vă pe hartă, vedeți care-i bucățica de țară care vă convine și cumpărați-o. Altă șansă nu mai e, cu proștii ăștia n-ai ce să faci.

Dacă ați făcut un bănișor și aveți ocazia, că dacă nu, s-ar putea să vi-o cumpere alții”, a explicat el.

Mai mult, el spune că „este momentul să îi ajutăm pe cei care sunt la început de drum să înțeleagă că România are multe de oferit, că visele lor se pot realiza între granițele noastre, că există alternative la viața aglomerată din metropole, că pământul, o casă simplă și aerul curat sunt resurse cu care se poate construi mult – fizic și spiritual”.

„Este momentul să încetăm să ne uităm peste gard, la ce se întâmplă în alte țări și să revenim la valorile noastre, la pământul nostru și la simplitatea vieții. Nu tot ce este vechi și românesc este prost, nu tot ce se poate găsi în afara granițelor este bun și ne poate ajuta să ne dezvoltăm.

Casa Puymici prezintă o alternativă simplă, românească, una care va ajuta tinerii și în special copiii să vadă că roșiile și merele nu cresc în supermarket, că lutul, cărămida, stuful, șindrila sunt alternative viabile fierului beton, materialelor moderne și caselor „inteligente”. În vreme ce satele românești se sufocă sub asuprirea zeului Consum cu reședința în templul lui, Mall-ul, cei care își petrec zilele în orașe aglomerate, numărându-și minutele și orele din viață pierdute în traficul din și spre birouri și apartament în clădiri aglomerate realizează valoarea întoarcerii la rădăcini”, a scris Dragoș Gărdescu pe siteul său oficial.

Proiectul a început în 2019 și Puya folosește la casă doar produse și metode tradiționale românești.

Evoluția Casei Puymici poate fi urmărită pe canalul său de  YouTube.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE