sâmbătă, iunie 15, 2024
ACTUALITATEUn artist a preferat să renunțe la participarea la festivalul Analogue decât...

Un artist a preferat să renunțe la participarea la festivalul Analogue decât să renunțe la versurile obscene cântate în fața minorilor

Cântărețul IAN (foto), pe numele adevărat, Anghel Georgian Bogdan, a preferat să renunțe la participarea la festivalul Analogue, decât să nu mai cânte obscenități în fața minorilor, au anunțat organizatorii evenimentului.

„Analogue Festival este un eveniment deschis atât tinerilor care vor să petreacă, dar și tinerelor familii, în acest sens accesul copiilor cu vârsta sub 7 ani (însoțiți) fiind gratuit.
În acest context, organizatorii au solicitat artiștilor care vor urca pe scenă înainte de ora 22:00 să-și adapteze prestația artistică în concordanță. Mai exact, să evite limbajul nepotrivit în interpretările lor.

IAN, unul dintre artiștii confirmați în lineup-ul festivalului, a considerat că nu i se potrivește abordarea. De comun acord, organizatorii și artistul au decis să anuleze reprezentația acestuia din ziua a doua de festival, slotul respectiv urmând a fi ocupat de alt artist cu care organizatorii se află în negocieri.

Respectăm dreptul fiecărui artist de a alege cum își susține piesele și îi mulțumim lui IAN pentru înțelegere și sinceritate”, au scris cei de la Analogue.

Totul a pornit de la munca depusă de jurnalistul Paul Gabriel Andrei, care a scris Primăriei Mioveni și celorlalți organizatori ai festivalului. Jurnalistul i-a întrebat ce măsuri vor lua pentru ca piese cu caracter obscen să nu fie ascultate de minori.

Răspunsul primăriei a fost prompt:

„În urma celor două incidente de la festivalurile anterioare din țară și ținând cont de cele semnalate de dumneavoastră, organizatorii au discutat aceste aspecte cu impresarii/staff-ul artiștilor. Suntem convinși că la Mioveni nu vor avea loc incidente de natura celor semnalate de dumneavoastră”.

Atitudinea celor de la Analogue Festival este complet opusă cu cea a organizatorilor Untold și Neversea, care nu și-au asumat nicio răspundere pentru faptul că minorii au putut asculta, nestingheriți, versuri obscene.

Reamintim că este infracțiune atunci când „acela care, în public, se dedă la acte, gesturi sau orice manifestări verbale, cu caracter obscen, comite delictul de ultraj la bunele moravuri şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela una la 6 luni şi amendă dela 5.000 la 20.000 lei.

Când delictul este săvârşit faţă de un minor de orice sex, pedeapsa este închisoarea corecţională dela 3 luni la un an şi amenda dela 5.000 la 20.000 lei”.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. IAN mutră de frustrat sexual care se face „artist” din disperare să agațe și el ceva fete naive care il văd pe scenă și crede că dacă vorbește porcos e cool și tare. nu. e doar pseudoartist frustrat sexual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE