marți, mai 21, 2024
ȘTIRIUn agent de pază care a intervenit în favoarea unei bătrâne amendate...

Un agent de pază care a intervenit în favoarea unei bătrâne amendate de Poliția Locală pentru că vindea pătrunjel a fost amendat și el

Un agent de pază din Reșița, revoltat de faptul că Poliția Locală amendează o bătrână care vindea pătrunjel a sărit s-o apere, s-a trezit și el amendat de vajnicii „oameni ai legii”.

Agentul de pază a fost amendat cu 3.000 de lei pentru că „a obstrucționat polițiștii locali prezenți la fața locului pentru a identifica și a lua măsurile ce se impun împotriva unei persoane de sex feminin care comercializa țuică și diferite produse agricole pe trotuar, indicându-le să o lase în pace și să își vadă de treabă și intervenind să nu poată lua datele în vederea stabilirii identității persoanei respective”, relatează Adevărul.

Omul a contestat decizia în instanță, negând cele afirmate de polițiștii locali. El a menționat că „în data de 22 decembrie 2021, „a trecut pe lângă o femeie amărâtă care vindea, pe str. Republicii, pătrunjel și cimbru, iar nu băuturi alcoolice”. Reșițeanul susține că „având în vedere că polițiștii au luat-o la rost din cauza vânzării de produse agricole, le-a spus frumos că, în opinia sa de cetățean, având dreptul de exprimare, că este păcat, fiind și Postul Nașterii Domnului”.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Bărbatul s-a mai apărat susținând că „le-a spus polițiștilor să-i dea, dacă vor, un avertisment, că e păcat să-i dea amendă”. Reșițeanul a mai arătat în instanță că a vrut să plece în drumul său, „dar polițiștii l-au întrebat cine este el, l-au intimidat, s-au apropiat de el să-i pună cătușele”. Bărbatul a mai spus că „nu le-a spus nimic urât și jignitor, ci a vorbit frumos”, mai ales că de 10 ani lucrează ca agent de pază în supermarket-uri, unde are contact zilnic cu oameni cărora le vorbește frumos și respectuos.

Agentul de pază a mai arătat că „amenda este prea mare și fapta nu este atât de gravă, putând fi doar avertizat”. Reșițeanul s-a plâns judecătorului că „nu are de unde plăti această amendă din salariul minim pe economie de 1500 lei” și „nu a înjurat, nu a furat și nu a jignit pe nimeni”.

Poliția Locală a depus în instanță întâmpinare în care a arătat că bărbatul amendat „a intervenit spunându-le polițiștilor să lase femeia să comercializeze mai departe produse că nu e treaba lor să ia măsuri în această situație”. „Polițistul local, fiind surprins de intervenția contravenientului, care nu era în grupul persoanelor ce urmau a fi legitimate și, văzând atitudinea acestuia, i-a atras atenția că în cazul în care nu încetează și continuă să-i împiedice în exercitarea atribuțiilor de serviciu, va fi sancționat și dânsul, ceea ce ulterior s-a și întâmplat”, se arată în întâmpinarea depusă în instanță de Poliția Locală.

Polițiștii locali mai spun că „petentul a avut un comportament neadecvat, devenind agresiv verbal, împiedicând astfel organele de ordine să-și desfășoare activitatea în condiții normale, în sensul identificării/legitimării unei persoane”. „De asemenea, a încercat să atragă/să implice în conflictul ivit, și alte persoane care treceau prin zonă, agitând spiritele inutil.

În privința sumei cu care bărbatul a fost amenda, Poliția Locală a arătat că „nivelul de 3.000 lei corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite și conduitei petentului” pentru că „fapta nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare, ci doar consecința unei lipse vădite de interes față de dispozițiile legale”.
Ce pedeapsă a primit un agent de pază care a apărat o bătrână care vindea pătrunjel de Poliția Locală în acțiune

Judecătoria Reșița a decis că fapta pentru care bărbatul a fost amendat există și procesul-verbal de contravenție este legal. Totuși, judecătorul a decis transformarea amenzii în avertisment, considerând că „petentul a întreprins astfel de acțiuni de împiedicare a polițiștilor locali de a legitima o persoană care desfășura activități presupus nelegale, totuși acțiunile lui nu i-au împiedicat pe polițiști să-și aducă la îndeplinire atribuțiile legale, în mod efectiv”.

„Istanța reține că…….(femeia în apărarea căruia a sărit bărbatul) citată în cauză în calitate de martor, a fost legitimată și sancționată contravențional în aceeași zi. Astfel, acțiunile de împiedicare desfășurate de petent, deși se circumscriu sensului dat de art. (1) pct. 26 din Legea nr. 61/1991 noțiunii de ‹împiedicare›, nu au fost într-atât de intense încât să îi oprească efectiv pe polițiștii locali să își aducă la îndeplinire atribuțiile legale”, se mai arată în Sentința Judecătoriei Reșița, care nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Tribunalul Caraș-Severin.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

5 COMENTARII

  1. daca politia locala,politia si jandarmeria
    au ajuns sa supere cetatenii
    si sa dea de lucru judecatorilor
    inseamna ca au inceput sa asupreasca DE CAPUL LOR,
    sub pretex de “lege”.

    erau niste japitze jandarmi,
    in starea de dementa amendasera dupa ora stingerii- ora 22
    o familie ce se gasea pe strada-cu 2 copii mici, “cu probleme”
    (dupa cum anuntza ta-su)
    -le-am dat maxim,
    200 de milioane amenda!!!!!!!!

    BLESTEME!

  2. “totuși acțiunile lui nu i-au împiedicat pe polițiști să-și aducă la îndeplinire atribuțiile legale, în mod efectiv”
    -aici a nimerit motivarea dl. judecator!
    (-nu ne asteptat ca toti COMENTARORII
    sa fie amendati!)

  3. Asta este dreptatea in România, din păcate! După 20 de ani pe care i-am trăit în afara țării, constat cu regret că guvernele care au guvernat România, au amplificat răul, injustiția și mizeria care au făcut ca milioane de români să apuce drumul bejeniei pentru a-și crește copiii. Astăzi țara este o colonie la cheremul intereselor străine.

  4. Pai sa nu-i calci pe cap??!!, sau pe bataturi…la ei tot una.
    Aroganti si prosti, asa i-am intalnit pe carabinieri in Italia, pe jandarmi in Franta, politia din Germania si Austria…da prostului putere si ai sa vezi de ce este in stare…se mai intreaba de ce nu- ,,place” lumea.

  5. Atunci cand “legea” este facuta de incompetenti si rauvoitori, este aproape o datorie civica sa fie incalcata. Felictari Românului care a luat atitudine! La cat mai multi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE