Negocieriel de aderare ale Georgiei la Uniunea Europeană au fost suspendate, a anuțat Pavlo Gerchinski, ambasadorul UE la Tbilisi, motivând că „intențiile actualului guvern nu sunt clare”.
Acesta a criticat legea privind „agenții străini”, adoptată de Parlamentul Georgiei, pe motiv că ar fi pe „model rusesc”. În realitate, legea doar cere transparență totală în ceea ce privește finanțarea organizațiilor non-guvernamentale. Astfel, publicul georgian va putea afla care sunt organizațiile finanțate de ruși, dar și de occidentali.
Aparent, această transparență este „problematică” pentru UE.
„De asemenea, retorica anti-occidentală, anti-europeană este absolut incompatibilă cu scopul declarat de aderare la UE.
„Din păcate, în acest moment, aderarea Georgiei la UE a fost suspendată”, a spus el.
Prin „retorică anti-occidentală”, diplomatul UE înțelege legile de protecție a familiei, adoptate recent de Georgia. Mai precis, este vorba despre un pachet de legi care interzice promovarea LGBT în școli și-n emisiunile televizate.
Adică normalitatea din Occident, de-acum 20 de ani, după cum remarca Mihail Neamțu.
Analiștii au remarcat că în timp ce UE susține suveranitatea Ucrainei, inclusiv dreptul acesteia de a legifera liber, aceeași măsură nu este aplicată și-n cazul Georgiei.
nu e pedepsire ci premiere,
think about it!
Georgia e in comuniune ortodoxa.
Bravo Georgia, scapă de degenerati sexuali plătiți în scoli să corupta minori, acestea fiind valorile UE, drapelul sexului anal care îi plac lui cacahagi și banescu
Georgia ar face bine să nu intre în acea hazna numită UE.
Aderarea la aceasta UE reprezinta nu doar “ridicatul fustitei” sa fii violat economic ci si asocierea in vederea comiteri de perversiuni sexuale: acestea sint “valorile” europene, adica ale latinilor iudaizaiti si ateilor.
Foarte bine! Georgiei ii este foarte bine in afara mizeriei UE!