Partidele politice au făcut nominalizări pentru postul vacant de judecător la Curtea Constituțională(CCR), iar până la acest moment sunt depuse deja trei candidaturi: Cristi Danileț, fost judecător, exclus din magistratură pentru comportament nedemn, susținut de USR, Ioan Sabău-Pop, avocat în Baroul Mureș și cadru universitar, susținut de AUR, Bogdan Licu, procuror general adjunct, susținut de PSD. Cel din urmă aspirant la funcția de judecător CCR a renunțat la titlul de doctor, după ce a fost acuzat de plagiat, relatează G4media.ro.
Cei trei candidați vor fi audiați de Comisia Juridică a Camerei Deputaților, miercuri, 27 aprilie. Votul decisiv va fi pe 3 mai, potrivit sursei menționate. USR a transmis, încă de săptămâna trecută că fostul judecător Cristi Danileț este „persoana cea mai potrivită pentru un post de judecător la CCR”, în ciuda faptului că a a fost exclus din sistemul de Justiție, după ce a postat aspecte din viața privată pe rețelele de socializare.
În ceea ce-l privește pe Bogdan Licu, acesta este responsabil de cursul dosarelor ajunse la Parchetul General, însă și el s-a confruntat cu o situație cel puțin controversată. După ce în 2016 au apărut în presă informații potrivit cărora și-ar fi plagiat teza de doctorat, a renunțat la titlul de doctor din proprie inițiativă.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Partidele politice au făcut propuneri pentru numirea a trei judecători la CCR, deoarece în luna iunie ac expiră trei dintre mandate: Valer Dorneanu (preşedintele CCR), numit în anul 2013 de Camera Deputaţilor, cu sprijinul PSD; Mona Pivniceru, numită în 2013 de Camera Deputaţilor, cu sprijinul PNL; fostul şef al DNA Daniel Morar, propus în 2013 de fostul preşedinte Traian Băsescu, din partea Preşedinţiei.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Potrivit informaților G4media, Administrația Prezidențială s-ar pregăti s-o nominalizeze pe Mihaela Ciochină, șefa Departamentul Constituțional Legislativ. Curtea Constituțională se pronunță, printre altele, asupra constituționalității legilor, înainte de promulgare, la sesizarea președintelui României. Este formată din nouă judecători pentru un mandat de nouă ani.