Retailerul Kaufland va sărbători „luna diversității”, iar anunțul companiei germane a stârnit reacții adverse.
Pe rețelele de socializare s-au înmulțit apelurile la boicotul companiei germane. Unul dintre cele mai distribuite a fost cel al „Platformei civice pentru familie”.
„NU Kaufland Romania , NU în familia noastră
Am aflat, nu cu prea mare surprindere, că mega compania germană Kaufland, promovează „diversitatea” toată luna iunie. Sub masca grijii pentru persoanele cu dizabilități sau a „diferențelor culturale”, Kaufland România s-a asociat cu un ong pro LGBT ca să ne bage pe gât o ideologie străină și nocivă.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Kaufland, nu e de ajuns că faci sute de milioane de euro din banii noștri? Nu e de ajuns că declarați profituri minuscule, pentru a nu plăti impozitul cuvenit? Mai trebuie să vă băgați în casele noastre, în familiile noastre, în viața noastră?
Kaufland România a ales să se asocieze cu unul care consideră normal să-și expună fetița de patru ani la nuditatea adulților. Asta este viitorul luminos pe care ni-l dorește Kaufland? Asta este răsplata Kaufland pentru milioanele de români normali și cinstiți care le-au umplut buzunarele în anii ăștia? Asocierea cu astfel de personaje slinoase și cu înclinații pedo?
Din acest moment, nu vom mai călca în Kaufland. Dacă această companie alege să ne bage pe gât ideea că pot exista „familii cu doi tați”, atunci să vină doar acele personaje să cumpere de la ei.
Dragi români, ca și în alte dăți, vor spune că exagerăm. Mai țineți minte discursul de la Referendumul pentru familie? Ziceau că-i „propaganda rusă”, pentru că nimeni nu urma să legalizeze parteneriatele lgbt și că nu era niciun pericol. Și azi? Cinci ani mai târziu avem decizia CEDO care cere României să facă exact ceea ce aliații Kaufland de azi ziceau că nu se va întâmpla.
Azi e „parteneriat pentru adulți”. Mâine, vor vrea copiii voștri. Spuneți NU KAUFLAND, spuneți „GO HOME KAUFLAND” ”, sună mesajul distribuit de Platforma Civică pentru Familie.
Un alt mesaj care circulă pe rețelele de socializare este semnat de „Starea de libertate”. Și acesta îndeamnă românii să nu mai cumpere de la Kaufland.
„Kaufland sărbătorește luna diversității.Știați asta? Eu unul NU prea sunt client de supermarket, dar vă jur că încep și eu luna boicotului. Aleg să sărbătoresc și eu luna normalității, a alungării ideologiei din viața noastră. Sper să mă urmați în acest boicot. Americanii au arătat că se poate cu Bud Light. Hai să încercăm și noi să nu mai punem piciorul acolo unde își permit să ne calce în picioare.
Ideea e simpla: pe canalul acesta sunt vreo 11 000 de oameni. Dacă voi vă alăturați boicotului, la cât este un coș mediu(aprox 150 lei) înseamnă că le produceți o pagubă de 1 650 000 RON/vizita lipsă. Luând o medie de 4 vizite pe lună(sunt mai multe întrucât e un magazin de proximitate) rezultă 6.6 milioane minus pe lună. Dacă fiecare dintre voi convinge alți 7 oameni să boicoteze acel lanț, valoarea boicotului ajunge la aproape 50 milioane lei pe lună, adică 10 milioane de EUR. Nu e mult, dar ustură. Ustură rău de tot, mai ales în condițiile actuale.
Așadar, hai să generalizăm și să facem un pas înainte refuzând să cumpărăm de la comercianții ideologici. Ce ziceți, faceți pasul în față? Vă garantez că dacă vă țineți de promisiune acțiunea are șanse de câștig”, sună textul.
Target, Bud Light, North Face: modelul american
Modelul boicotului din cauza promovării ideologiei LGBT prin intermediul comercianților nu este nou, fiind aplicat cu succes în Statele Unite.
Cel mai de succes a fost boicotul americanilor împotriva celebrei companii de bere Bud, după aceasta a decis să pună pe cutia unui produs chipul unui bărbat care se consideră femeie, Dylan Mulvaney.
De la 1 aprilie și până azi, compania mamă a Bud a pierdut suma fabuloasă de 15,7 miliarde de dolari, din cauza boicotului consumatorilor, după cum relevă presa economică.
O altă campanie de succes a fost cea împotriva rețelei de magazine Target. Retailerul a stârnit mânia americanilor după ce s-a descoperit că vinde produse „queer” pentru copii, încurajându-i să se se considere de alt gen decât sexul biologic.
Mai mult, unele dintre produsele LGBT „pentru copii” erau opera unui artist cu simpatii sataniste afișate. De altfel, satanismul a devenit mainstream la BBC sau Digi24.
Satanismul și transgenderismul au fost temele premiilor Grammy.
Protestul împotriva rețelei Target, susținut și de cunoscuți politicieni conservatori, a dat rezultate. Retailerul a retras din magazine colecția LGBT pentru copii. În răspuns, activiștii LGBT au amenințat cu violențe magazinele Target.
Nu în ultimul rând, cel mai recent apel la boicot a venit împotriva companiei de îmbrăcăminte care produce brandul „North face”. Compania a decis să promoveze brandul, cunoscut în mediul urban, cu un homosexual îmbrăcat în femeie.
Ca și în cazul „Target” și North Face vinde produse LGBT pentru copii.
Please boycott Marxist North Face. This is unacceptable. pic.twitter.com/6c7JKwxIgo
— Liz Churchill (@liz_churchill10) May 24, 2023
😂👍
N-avem,noi romanii,atata coloana vertebrala.De cand au pus gardurile alea in pandemie ,daca eram un popor unit, nu trebuia mai intre nimeni in magazinele lor.Ce sa faci daca acestei natii,de la Ceausescu incoace,ii este mereu foame.
Kaufland si Coca-Cola au fost adversari ai referendumului din 2018. Eu le-am boicotat deja de 5 ani, nu stiu ce au facut altii, macar dintre cei care au fost la referendum
trimite-ți și prietenilor / familiei.
o să boicotez și eu, oricum rărisem drastic de cand au pus gardurile pentru nevaccinați. germani naziști din tată-n fiu, acum elgibiti ca și SS-iștii.
Cine merge sa cumpere de la caufland masa-i curva!
Si inca ceva:
Lidl si Kaufland sunt pe primele 2 locuri in preferintele romanilor (de fapt, ca venituri, profit). Din pacate nu prea avem spirit civic foarte dezvoltat. Romanii ii tin pe palme.
Ar fi un bun inceput. sa ii boicotam temeinic.
Pe lista de boicot mai trebuie adaugate:
IKEA (steag LGBT in Romania)
Carturesti (raftul LGBT)
BRD (critici ai referendumului pt familie, singura banca ce a solicitat certificatul verde)
Careffour (si ei cu raft LGBT)
Lidl (aceiasi patroni cu Kaufland, cunoscuti pentru momentul in care au scos crucile de pe niste ambalaje)
OMV si Petrom, Raiffasien, Pfanner – Schengen pe motive politice
korect
Am ibservat si eu la Carturesti o carte despre curlangii, pusa ostentativ la vedere. Era anul trecut parca. A trebuit sa o fac de ..necumparat. Dar atentie ca astia la Carturesti au cateva camere de luat vederea 🙂