joi, ianuarie 16, 2025
ACTUALITATETot acasă e mai bine! Leonard „Moșu” Doroftei și familia se întorc...

Tot acasă e mai bine! Leonard „Moșu” Doroftei și familia se întorc în România, după ani de zile petrecuți în Canada

Fostul campion mondial la box profesionist, Leonard Doroftei, se va întoarce în țară, după cinci ani petrecuți în Canada.

Marele fost sportiv, care acum este antrenor de box, plecase din România în 2019, după ce autoritățile i-au închis afacerea din care trăia, la Ploiești.

Acum, familia fostului mare pugilist a luat decizia de a se întoarce acasă.

Cei trei copii ai „Moșului” au fost cei mai doritori să se întoarcă în țara noastră.

„Alex a terminat facultatea fizic, în Măgurele, a stat aici și, apoi, a venit după noi acolo, în Canada. Este IT-ist. E deja în România. Și-a început jobul.

Adrian e manager la Air Canada. Dacă noi vom fi aici, va veni și el (n.r. Adrian). Dacă hotărâm să ne întoarcem, va fi și el. 99,9% s-a luat hotărârea. Acum, să vedem”, a spus Leonard Doroftei, conform ProTv.

CITEȘTE ȘI VIDEO Șocant din Canada. Radiografia prăbușirii „imperiului”, făcută de un român, de la fața locului: „A ajuns aproape imposibil să supraviețuiești aici”

Fiica lui Leonard Doroftei să urmeze o facultate în țară, din toamnă.

”Fiecare e cu drumul lui, Vanesa este acum în vacanță, în România, ea își termină liceul, mai are cam două săptămâni ca să își poată finaliza examenele pentru sfârșit de liceu.

Apoi se întoarce în România, ea nu vrea să trăiască în Canada. În cinci ani de zile ea nu știu dacă a ieșit de două ori din casă, cu prieteni, n-a ieșit decât cu noi.

A zis Stop! Pentru ea aici e acasă. Sperăm să fie studentă la Medicină sau la Drept”, a declarat Leonard Doroftei, informează Libertatea.

Cariera lui Leonard Doroftei

Leonard Doroftei a fost campion național la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii și 15 înfrângeri.

În 1997, Doroftei a devenit boxer profesionist semnând un contract cu clubul canadian Interbox. Pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria ușoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pe 31 mai, la București, Doroftei a luptat din nou împotriva lui Balbi și de data aceasta românul s-a impus în mod clar.

A urmat apoi marele meci dintre Dorin și americanul Paul Spadafora, contând pentru unificarea titlurilor WBA și IBF, la categoria ușoară. După o luptă dominată clar de român, cei trei judecători de ring au dat însă o decizie total greșită, cea de egalitate. Conform statisticii totalului de lovituri care și-au atins ținta, Doroftei a punctat de 344 de ori, în timp ce Spadafora numai de 259 de ori.

Pe 24 octombrie 2003, Doroftei urma să dispute un meci împotriva panamezului Miguel Callist. Meciul a fost anulat însă după ce românul a depășit greutatea categoriei sale la cântarul oficial. Doroftei a pierdut astfel titlul de campion mondial WBA. S-a retras după lupta pierdută împotriva celebrului Arturo Gatti de pe data de 24 iulie 2004, ce a contat pentru centura WBA a canadianului de la o categorie superioară.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Moșule, cîți știi că au făcut bani doar de pe urma școlii? De erai eminent nu erai atît de cunoscut precum ești azi. Școala-i o păcăleală pe lîngă spalarea pe creier. PCR, (Pile, Cunoștințe și Relații) merge oriunde-n lume iar sus nu ajunge nimeni de din afară, care nu-i din trib. Fă-ți școală de box în care să aibe loc și cei ce vor să-i țină la respect pe cei ce-i batjocoresc (mai ales pe cei din partea puterii) și cei ce pot și vor să ajungă campionii (băieți mai ales deștepți). Și pe unii și pe alții învață-i să fie oameni; vorba unuia din antrenorii lui Dimitri Bivol. Lupta trebuie să facă parte din educația oricărui băiat. Iar de boxeri se zice că sînt cel mai greu de doborît.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE