duminică, februarie 5, 2023
ACTUALITATETermocentralele pe cărbune se închid în ciuda solicitării lui Daniel Zamfir (PSD)...

Termocentralele pe cărbune se închid în ciuda solicitării lui Daniel Zamfir (PSD) de a se renegocia țintele din PNNR. Anunțul de la Bruxelles făcut de Premierul Ciucă

După ce a vizitat Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara, președintele Comisiei Economice a Senatului, Daniel Zamfir (PSD), a făcut apel către Premierul Ciucă să aducă în discuție renegocierea țintelor din PNNR, la întâlnirile de la Bruxelles, informează Dcnews.

În acest context, premierul Nicolae Ciucă a oferit următoarea declarație:„Am explicat doamnei comisar situaţia specifică a României şi anume că ţara noastră se regăseşte într-o regiune în care este nevoie să arătăm această solidaritate despre care vorbim la nivelul întregii UE şi la nivelul statelor democratice, că acest specific necesită, de la sine, şi înţelegerea condiţiile de securitate energetică.

Astfel, am explicat că aceste grupuri energetice care, aşa cum au fost asumate, – este vorba de două grupuri de 600 de MW, fiecare dintre ele de 300 – urmează să fie scoase din funcţiune şi, fiind în continuare funcţionale şi putând fi folosite, am cerut acordul astfel încât să poată fi trecute în rezervă tehnică, pentru că, în momentul în care avem nevoie de asigurarea securităţii energetice şi echilibrarea energetică, pe baza unor proceduri foarte bine convenite la nivelul comisiilor de specialitate, să poată fi puse în funcţiune.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner(click aici), vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

În PNRR sunt cuprinse mai multe grupuri energetice care sunt programate să fie scoase din funcţiune conform angajamentului de decarbonare. Doar că putem să vedem că la nivelul UE se foloseşte în continuare cărbunele în măsura asigurării securităţii energetice.

Aceste măsuri au fost deja finanţate, s-au obţinut bani europeni ca ele să poată fi introduse în procesul de decarbonare”, a spus Nicolae Ciucă.

În ceea ce-l privește pe Daniel Zamfir, acesta afirma că: „România este în situația de a-și fi agravat singură criza energetică din cauza unor decizii proaste sau a neluării deciziilor necesare. Termenele de închidere a exploatațiilor miniere și capacităților pe cărbune sunt complet nerealiste și categoric trebuie rediscutate, făcut un nou angajament al României… Sigur, acest lucru nu-l mai poate face ministrul Energiei, Virgil Popescu, el este cel care, împreună cu echipa domniei sale, au angajat, din păcate, România într-un plan practic irealizabil. Sistemul energetic național va fi complet dezechilibrat dacă țintele asumate de ministrul Popescu vor fi și respectate” afirma social-democratul.

Potrivit acestuia, România importă 10% din energia electrică necesară iar importul de cărbune a crescut cu 13,5%: „Putem scoate cărbune de aici, de la noi, putem produce energie electrică aici, la noi, și nu o facem”.

În ceea ce privește Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara, Daniel Zamfir vorbește despre anumite „întârzieri nepermise”: „Complexul Energetic Oltenia, care introduce în sistemul energetic național cam 1000 de megawați pe zi, ar putea foarte ușor crește cu cel puțin 50% producția de energie electrică introdusă în sistem, deci putem ajunge la 1.500 prin luarea unor măsuri rapide, e nevoie de voință politică rapidă”.

PARTENERI

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

  • Sub bocancul lui BocanceaSub bocancul lui Bocancea
    De cateva zile la Iasi avem ocazia sa vedem Razboiul din Ucraina. Nu este vorba de mascarada ruso-americana din Ucraina, ci de o alta mascarada care se vrea a fi… Read more »
WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

Dragi prieteni,

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

34,500FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate