vineri, martie 28, 2025
ACTUALITATETârgul iconarilor şi al meşterilor cruceri, până duminică, la Muzeul Ţăranului Român

Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri, până duminică, la Muzeul Ţăranului Român

Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri se desfăşoară în acest sfârșit de săptămână, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, informează Agerpres.

Evenimentul îşi propune să redescopere frumuseţea obiectelor de cult, a unui patrimoniu dedicat artei tradiţionale şi îndeosebi icoanelor, au anunțat organizatorii printr-un comunicat de presă.

„Structura târgului rămâne ca întotdeauna mai aproape de atmosfera unui praznic, celebrând prin prăznicare, sfinţi protectori, sărbătorile mari, heruvimi desprinşi din cetele îngereşti – Crucea în variante ne-împuţinate, toate zugrăvite şi închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, cruciţe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte şi lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre”, precizează sursa citată.

Totodată, organizatorii le adresează copiilor şi adulţilor invitaţia de a descoperi „cum desenau iconarii vechi izvoadele şi zugrăveau icoanele, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează şi se încrustează pristolnicele şi icoanele de vatră” în cadrul unor ateliere ţinute de artişti şi meşteri iconari.

Preţul biletului de intrare la târg este pentru adulţi – 8 lei, pentru pensionari – 4 lei, iar pentru studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei. Elevii beneficiază de intrare liberă pe perioada vacanţelor şcolare.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE