marți, decembrie 10, 2024
ACTUALITATETârg de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil la Muzeul Țăranului Român

Târg de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil la Muzeul Țăranului Român

În perioada 4-6 noiembrie va avea loc Târgul de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil organizat de către Muzeul Țăranului Român. În cadrul acestui târg își vor expune produsele aproximativ 70 de meșteșugari, anticari și artiști, precizează AGERPRES.

În cadrul acestui eveniment prin care MTR dorește să marcheze începutul Postului Crăciunului, vor fi prezentate obiecte din ceramică, țesături, obiecte din lemn, podoabe, dar și miere, sucuri naturale, plante de leac sau diferite deserturi, informează sursa citată anterior.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi, studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 3 lei.

Prima săptămână din lună este numită în popor Săptămâna Miriştei, deoarece este săptămâna în care se termină însămânţările de toamnă şi începe aratul miriştilor pentru însămânţările de primăvară, iar cea de-a doua săptămână are în centru sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei cu săbii şi puteri ocrotitoare asupra oamenilor şi a turmelor de oi. Amintim faptul că luna noiembrie îi are în prim-planul religios pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai cunoscut este Mihail, despre care se spune că poartă cheile Raiului, este un înfocat luptător împotriva diavoluluimihail

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE