Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de reunește, joi, pe ordinea de zi a sedinței figurând și Strategia națională de vaccinare.
Potrivit informațiilor oficiale, sedința este progamată pentru ora 15.00 și urmează să fie condusă de președintele Klaus Iohannis.
După cum a relatat R3Media, Strategia națională de vaccinare anti-covid a fost aprobată de Guvern săptămâna trecută.
Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat la momentul respectiv care sunt grupurile prioritare, respective angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din „domenii-cheie”.
„Estimarea este că, în prezent, 70 % din totalul populaţiei ar putea fi implicată în această campanie de vaccinare”, a spus Dancă.
Preşedintele Iohannis a avut, luni, o şedinţă cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe tema campaniei de vaccinare anti-covid, considerată o problemă de siguranță națională.