Între 1934 și 1939 România a avut un teritoriu (exclavă) la Marea Ionică, în Sarandë (Saranda), Albania.
Regele Zogu l-a donat lui Nicolae Iorga, drept recunoștință pentru contribuția sa la istoria Albaniei. Istoricul a donat apoi statului român 50% din suprafață și astfel România a dobândit ieșire la Mediterană.
În 1931, profesorul Nicolae Iorga a primit din partea poporului albanez şi a regelui Zogu al Albaniei un teren pe malul portului Saranda (atunci Zogai, apoi Santa Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda) aflat pe malul Mării Adriatice, în faţa insulei Corfu, ca recunostinţă pentru sprijinul dat de marele istoric român în obţinerea şi recunoaşterea independeţei statului albanez. Recunoştinţa regelui era aşa de mare încât acesta s-a implicat direct în acţiunea de donare şi alegere a terenului.
Profesorul N.Iorga a primit cu multă bucurie donaţia şi era încântat de locul ales, de peisajul de la Santi Quaranta: „Răsăritul cu soarele lui cald, cu albastra lui Mare, cu dumbrăvile lui de portocali, cu zâmbetul Adriaticii şi cu munţii unde s-a născut mitologia elenică, prin această ereditate sunt deci aşa de adânci ai mei, şi cum soarta a făcut ca din darul graţios al regelui Albaniei să-mi am moşioara mea la Santi Quaranta, în faţă cu vechea Corcira, picioarele-mi vor atinge, poate, un pământ cunoscut strămoşilor”, scria Prof. Adina Berciu-Drăghicescu.
Profesorul N.Iorga a dăruit acest teren, în 1934, statului român, cu condiţia înfiinţării unui Institut român în Albania şi construirea pe terenul de la Saranda a unui edificiu propriu, destinat institutului şi a unui spaţiu anume rezervat profesorului.
Prin Legea de înfiinţare, terenul şi clădirea Institutului de la Saranda devenea proprietatea Statului român. Conducerea a fost încredinţată marelui istoric Nicolae Iorga, cel care elaborase prima istorie a Albaniei şi care l-a desemnat ca director delegat pe prof. univ. Dumitru Berciu.
upă ce Albania a fost ocupată de armata mussoliniană, în aprilie 1939, au crescut mereu greutăţile întâmpinate în desfăşurarea activităţii Institutului. Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei a devenit şi regele Albaniei; s-au introdus instituţii fasciste etc.. Cercetarea arheologică începută „sub un foarte bun augur” după cum mărturisea N. Iorga, a trebuit să înceteze. Nu s-a mai putut încheia nici Convenţia de cercetare cu guvernul albanez, iar evenimentele din România din anul 1940, culminând cu asasinarea profesorului N. Iorga în noiembrie 1940 au facut ca noul guvern al României să desfiinţeze Institutul, din lipsă de fonduri.
Prin activitatea depusă vreme de câteva luni bune, înaintând memorii după memorii, Institutul a fost reînfiinţat de către Mareşalul Ion Antonescu prin Decretul nr.1354 din 13 mai 1942. Profesorul D.Berciu a fost numit mai întâi Secretar şi apoi director al Institutului.
La Saranda a găsit clădirea Institutului ocupată de armata italiană şi tot inventarul dispărut. Întregul inventar al institutului, în valoare de peste 1 000 000 lei dispăruse.
După 23 august 1944, problema Institutului a dispărut din discuțiile româno-albaneze. După 2000, statul român a demarat eforturile pentru recuperarea proprietăților sale din Saranda.
