În zilele noastre, poate mai mult ca altădată, atunci când unui apropiat i se întâmplă o nedreptate, aproape toți cei de lângă el se uită în altă parte și trec mai departe, bazându-se pe ideea că dacă nu li se întâmplă lor nu au vreun motiv pentru a reacționa. Iar lumea comentatorilor și a jurnaliștilor români se înscrie perfect în acest peisaj. De aceea, atunci când apare o excepție în domeniu, merită semnalată și prezentată ca un adevărat exemplu că încă mai sunt și oameni cu caracter în mass-media și care nu se gândesc doar la ei. Iar un astfel de om este Stephane Guy, unul dintre cei mai speciali și mai îndrăgiți comentatori din Franța.
La fel ca și cei din generația mea, care au crescut dorind să-i calce pe urme lui Cristian Țopescu, și Stephane Guy a avut un model care l-a inspirat să devină comentator sportiv: legendarul Thierry Roland. „Vocea lui a dat generației mele dorința de a urma această meserie”, a povestit recent comentatorul în vârstă de 51 de ani pentru revista L’Equipe Magazine.
Ajuns în 1994 la Canal Plus, unde a fost și șofer și comentator al unui post dedicat unei audiențe foarte reduse în acea perioadă, care deținea televizoare în format 16/9, lui i s-a oferit un prim contract la puțin timp după Cupa Mondială din 1998, când Michel Denisot i-a propus să comenteze meciuri din Ligue 2 și rezumate din Ligue 1. Curând, însă, destinul avea să-i surâdă cum nici el nu se gândea vreodată.
„În iarna lui 1998, se căuta un comentator pentru meciul de luni seara Leeds – Coventry. Nimeni nu voia să îl comenteze. În disperare de cauză, s-au îndreptat și spre mine și m-au întrebat dacă sunt disponibil. Dar eu eram mereu disponibil”, și-a reamintit zâmbind Guy într-un interviu acordat cotidianului L’Equipe.
Nu știa o boabă de engleză, habar nu avea de fotbalul englez și până atunci nu mai comentase un meci integral în direct. În dimineața următoare, devora deja presa britanică cu un dicționar în mână și descoperea amploarea fenomenului din Premier League. Așa s-a născut o pasiune care nu îl va mai părăsi până în ziua de astăzi.
Asta deși a trebuit să deprindă tainele meseriei de comentator de unul singur: „Nu există o școală de comentatori. Când eram la Canal, nimeni nu mi-a spus ce trebuie să fac. Îi vedeam pe Balbir, Margotton, Linette cum își pregăteau fișele și încercam să înțeleg ce scriau pe ele. Și era Thierry Gilardi, comentatorul-vedetă! Acoperea 20 din meciurile sezonului lui PSG și, la fiecare joc, îl vedeam cu o nouă fișă, cu micile lui creioane și cu stiloul în mână. Și eu sunt din aceeași școală a studioșilor. Să rescrii totul la fiecare meci îți permite să plonjezi în noua poveste pe care o vei transmite telespectatorilor.”
Când avea de comentat un meci din Ligue 1, noaptea de vineri îl prindea treaz de cele mai multe ori până aproape de ora 2, încercând să asimileze diverse informații despre antrenori, jucători, statistici, palmares. Iar în ziua partidei, citea presa națională, regională și internațională, precum și alte surse pe care le cita conștiincios din respect.
„Ador pregătirea meciurilor pentru că reprezintă momentul în care învăț lucruri noi. Meciul în sine și pregătirea sunt o adevărată bucurie. Ce se întâmplă după meci este un moment mai puțin fericit. Cea mai mică greșeală mă poate face să nu dorm. Dacă ratez un gol sau greșesc identitatea unui jucător, asta mă bântuie mult!”, a mărturisit Stephane Guy, care s-a făcut remarcat și prin mesajele cu umor și ironii fine transmise la microfon.
„Este ora 21 la Lens, ora 21 și la Ibiza”, a spus în direct la începutul meciului Lens – PSG cu referire la mai multți parizieni absenți în acea seară după ce au fost testați pozitiv cu Covid-19 după un sejur în Insulele Baleare. Comentariile sale i-au atras și numeroase probleme, iar în mai multe rânduri, fostul director general al Ligii Profesioniste de Fotbal din Franța. Didier Quillot, i-a cerut șefului Canal Plus, Maxime Saada, să îl concedieze. Fără succes, însă!
Pentru Guy, fotbalul nu este o bagatelă, așa cum el însuși a afirmat, ci o activitate umană importantă. De aceea, el nu a fost niciodată politically correct: „Nu voi fi niciodată un ascuns, un tip moale, un drăguț. Există comentatori ascunși, asta e sigur! Dormi mult mai bine, suferi mult mai puține critici când nu intri în anumite zone… Dar eu nu fac asta pentru a provoca oamenii, consider doar că misiunea mea este să dau anumite elemente de înțelegere.”
Totodată, lui Stephane Guy îi place și să își amuze audiența prin maniera proprie de a-i prezenta pe eroii de pe teren, precum: „infernalul Wayne Rooney” sau „geniul francez Mbappe”. Iar când arbitrul de rezervă anunță cât vor dura prelungirile, Guy spune aproape de fiecare dată: „mai sunt câteva minute în plus de fericire”.
Uneori, optimismul său exagerat l-a costat, așa cum s-a întâmplat în martie 2017, când FC Barcelona a realizat faimoasa remontada în fața lui Paris Saint-Germain, 6-1, după 0-4 în tur. Nimeni nu a uitat acea declarație a lui Guy la microfonul Canal+: „PSG nu este Gijon, nu este Valladolid”, deși desfășurarea meciului de pe Camp Nou avea să îi demonstreze contrariul.
Deși și-ar fi dorit să rămână loial unui singur angajator pe toată durata activității sale profesionale, Stephane Guy a plătit cu postul său pentru susținerea arătată față de un coleg, Sebastien Thoen, care fusese dat afară de Canal Plus. Mai mulți angajați ai postului au semnat o petiție prin care protestau față de decizia conducerii stației. Guy nu a semnat acea hârtie, ci a ales să își arate compasiunea pentru Thoen la începutul reprizei a doua a meciului Montpellier – PSG 1-3, din 9 decembrie 2020.
„Vreau să îl salut pe prietenul Sebastien Thoen, care nu a avut parte de o ieșire așa cum ar fi meritat” au fost cuvintele care au inflamat conducerea postului, iar în Ajunul Crăciunului, Stephane Guy a fost concediat după un sfert de secol la Canal Plus.
„I-am spus de mai multe ori că nu este canalul său, că nu îl poate folosi pentru a spune toate lucrurile care îi trec prin cap. Nici eu nu mi-am permis asta”, și-a justificat hotărârea Maxime Saada, președintele Canal Plus.
„Am fost lovit în inimă, Timp de 25 de ani, m-am culcat și m-am trezit gândindu-mă la Canal. A fost ca o mică moarte pentru mine. Am avut impresia, timp de câteva săptămâni, că asist în direct la înmormântarea mea. Mulți oameni au ieșit în față. Uneori, credem că suntem singuri și neiubiți… Am înțeles că nu a fost așa, a fost ceva foarte puternic și mi-a dat multă forță”, a povestit Guy, care a fost susținut și de câteva zeci de angajați ai Canal Plus, care au manifestat în tăcere în fața sediului televiziunii purtând măști ce îl înfățișau pe îndrăgitul comentator.
Siège de canal+ now. Manifestation silencieuse en soutien à @StephaneGuyOff éjecté de #Canal pic.twitter.com/NwLfewlRz0
— michaël zoltobroda (@MichaelZolto) January 5, 2021
„A fost ceva suprarealist. În 2021, în Franța, a trebui să porți o mască pentru a-ți arăta sprijinul unui coleg este foarte, foarte înfricoșător. Dar a fost extrem de emoționant. Ca în ziua în care am venit să-mi împachetez cutiile. Nu mai pusesem piciorul în redacție de trei luni și colegii mei postaseră pe ușa biroului meu: You’ll Never Walk Alone… Am fost cel mai fericit în ceea ce am făcut și știu că va fi foarte greu să găsesc această fericire profesională. Pentru asta voi lupta până la capăt”, a declarat Stephane Guy, care, în mod firesc, a reacționat pe calea justiției, acuzând încălcarea libertății de expresie, după ce nici întâlnirea prealabilă și nici scrisoarea de concediere nu i-au putut răspunde la întrebări.
Un fan înfocat al Generalului Charles De Gaulle, Guy s-a gândit mereu la principalul sfat pe care acesta i l-a transmis nepotului său: „Trebuie să fii contagios de liber”.
Iar instanța i-a dat parțial câștig de cauză la sfârșitul lui august, când a stabilit că trebuie să primească daune de 260 de mii de euro din partea Canal Plus. Asta pentru că „atentatul la libertatea de expresie nu se poate rezuma doar la daune și interese „, după cum a declarat avocatul lui Guy, care a făcut apel pentru anularea concedierii sale.
Ajuns între timp la RMC Sports, Stephane Guy și-a urmat pasiunea pentru fotbal și comentarii cu aceleași principii deosebite pe care le regăsim tot mai rar în lumea de astăzi și cu atât mai mult în mass-media de la noi.
