Recentele discuții privind soarta minorității române din Ucraina, inclusiv acuzațiile că reprezentanți ai acesteia ar fi prigoniți de autorități, au dus la un apel, inițiat de mai multe organizații non-guvernamentale prin care românii din țara vecină erau invitați să treacă sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române.
Față de acest apel, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, s-a pronunțat astfel, conform Rostonline: „În legătură cu ideea țâșnită din vidul exterior realității, aceea a ipoteticei intrări / preluări a preoților comunității românești din Ucraina sub jurisdicția BOR, este bine de știut că aceasta nu poate înființa nicio unitate administrativă (parohie sau eparhie) pe teritoriul aflat sub jurisdicția altei Biserici, nici nu poate prelua preoți și parohii din afara granițelor ei canonice decât la solicitarea concretă, oficială a comunității respective (condiție fundamentală) și doar în cadrul unui dialog oficial, firesc și necesar cu autoritatea bisericească locală și recunoscută canonic”.
Răspunsul lui Vasile Bănescu conține, însă, cum ar spune chiar domnia sa, idei țâșnite „din vidul exterior realității”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Primul fals evident este acela că Biserica Ortodoxă Română „ nu poate înființa nicio unitate administrativă (parohie sau eparhie) pe teritoriul aflat sub jurisdicția altei Biserici”.
Falsitatea acestei afirmații este contrazisă, flagrant, chiar de realitate. Astfel, Biserica Ortodoxă Română a înființat parohii și/sau eparhii pe teritoriul aflat sub jurisdicția altei Biserici. Este vorba despre Mitropolia Basarabiei, care s-a reînființat cu toată opoziția Bisericii Ortodoxe Ruse, la cererea credincioșilor români de peste Prut. Anul trecut s-au împlinit 30 de ani de la acest eveniment important, marcat chiar de colegii domnului Bănescu de la agenția de presă a Patriarhiei Române.
Același lucru s-a petrecut în Serbia, unde recent, BOR a sărbătorit 20 de ani de la înființarea Episcopiei Dacia Felix. Ca și în Basarabia, acolo a existat opoziție din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Nu în ultimul rând, Biserica Ortodoxă Română are o eparhie înființată, chiar pe teritoriul Ucrainei! Este vorba de Mitropolia Basarabiei de Sud, care are care jurisdicție canonică atât în Republica Moldova cât și în Ucraina.
Mai mult, în Ucraina există și o parohie în subordinea directă a BOR: în satul Hagi Curda, după cum a relatat Ziarul Lumina al Patriarhiei Române.
În ceea ce privește afirmația conform căreia BOR „ nu poate prelua preoți și parohii din afara granițelor ei canonice decât la solicitarea concretă, oficială a comunității respective (condiție fundamentală)”, Vasile Bănescu ignoră voit realitatea.
Este vorba despre realitatea apelului pe care l-a comentat: organizațiile respective i-au invitat pe românii din Ucraina să ceară, oficial, revenirea sub oblăduirea Patriarhiei Române. Adică exact, „condiția fundamentală” menționată de Vasile Bănescu.
Nu în ultimul rând, așa cum explica avocatul Antonie Popescu, un cunoscător al situației românilor din teritoriile anexate de către URSS, chiar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a pronunțat asupra existenței eparhiilor de pe cuprinsul Ucrainei. În 1992, un comunicat al BOR, preciza că: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi nici a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov.”
Realitatea că românii din Ucraina au, teoretic, eparhii canonice pe teritoriul Ucrainei a fost confirmată, indirect, chiar de fostul președinte de la Kiev, Petro Poroșenko, chiar la București.
„Președintele ucrainean Petro Poroșenko (mandat prezidențial: 7 iunie 2014 – 20 mai 2019) nu a impus Patriarhiei Române și nici nu le-a impus românilor de la Cernăuți, Ismail sau Reni un Vicariat, din moment ce ei au Mitropolii canonice. Și, nici nu li s-ar putea impune altceva, în considerarea Convențiilor internaționale de protecție a drepturilor omului și în condițiile existenței Tratatului bilateral româno-ucrainean care impune ambelor state standardele internaționale in materie”, a scris Antonie Popescu în analiza sa.
Toate acestea sunt fapte, incontestabile, consemnate în documentele Bisericii Ortodoxe Române. În aceste condiții, comentariile lui Vasile Bănescu pe tema apelului adresat românilor din Ucraina pentru a reveni în sânul BOR nu au niciun fundament. Sau mai bine zis, sunt izvorâte „din vidul exterior realității”, cum ar spune domnia sa.
Din acest motiv, mai mult ca sigur, comentariile lui Bănescu nici nu au fost asumate de către Biserica Ortodoxă Română, nefiind publicate de niciun organ de presă al acestei instituții.