Începând din 2006, toți directorii aflați la conducerea filialei Institutului Cultural Român (ICR) din Londra au locuit într-un apartament aflat chiar în clădirea în care funcționează instituția. Noul director numit în luna aprilie, actrița Catinca Maria Nistor, a refuzat această locuință și a primit buget pentru chiria unui apartament de 120 mp, informează Libertatea.ro.
Sediul în care ICR Londra își desfășoară activitatea este concesionat de către Domeniul Coroanei Britanice, ceea ce înseamnă că statul român nu trebuie să plătească chirie, ci doar costurile administrative și utilitățile.
„Clădirea a funcţionat, pe rând, ca ambasadă, reşedinţă a ambasadorului sau a personalului diplomatic şi institut cultural. Înzestrată cu săli spaţioase şi elegante, împodobite cu piese vechi de mobilier şi picturi semnate de mari artişti români, această clădire maiestuoasă posedă, în egală măsură, toate dotările şi întregul suport tehnic al unui institut cultural modern”, se arată pe site-ul ICR.
Potrivit sursei citate, din 2006 și până în prima parte a anului 2022 toți directorii filialei au fost cazați într-un apartament generos de la etajul al doilea al clădirii. Este vorba despre o locuința spațioasă cu patru încăperi, bucătărie și două băi.
Catinca Maria Nistor în vârstă de 34 de ani, a refuzat să locuiască în acest apartament, astfel că a înaintat o cerere la MAE pentru o altă locuință, iar ministerul i-a aprobat închirierea unui apartament în centrul capitalei. Chiria lunară ar fi în jur de 6.500 de lire sterline pentru 120 mp, la care se adaugă și celelalte cheltuieli.
„În acest timp, apartamentul în care au stat până acum toți directorii ICR este gol. În opinia mea, acesta este un abuz împotriva intereselor publice al MAE”, a declarat un angajat al ICR pentru sursa citată.
Raspunsul MAE a fost că în sediul ICR Londra „nu există un apartament cu destinația exclusivă de acomodare a directorului. (…) Închirierea locuinței s-a realizat la cererea misiunii, la momentul solicitării nefiind disponibil în incinta institutului un spațiu de cazare adecvat. Apartamentul asigurat doamnei Nistor este compus din trei camere, cu suprafața totală de 120 mp, în care sunt incluse și spații cu destinația de primire invitați /birou, asigurate prin norme interne acestor funcții”.
Mai multe surse din ICR spun însă că apartamentul de protocol era gol și la momentul în care Catinca Nistor a făcut cererea la MAE, dar și acum.
„Este apartamentul de protocol. În el au stat, fără excepție, toți directorii, prin puterea inerției. Până acum, nu s-a pus vreodată problema ca directorul să vrea să stea în altă parte. E cel mai frumos sediu al institutului, plus că e foarte comod să ai biroul în aceeași clădire”, a declarat o altă sursă din ICR.