Eu încă aștept ca un jurist să mă lămurească cu privire la baza legală a repetatelor încălcări ale drepturilor fundamentale garantate, în mod oficial, de constituție.
Din punct de vedere legal, starea de urgență s-a terminat pe 15 mai. Din punct de vedere practic, ea a fost prelungită până în ziua de astăzi – și Dumnezeu știe până când s-o mai prelungi – fiind doar rebotezată ca stare de alertă.
Chiar nu îmi este clar în ce măsură permite această stare de alertă suspendarea unor drepturi fundamentale. Și nu înțeleg de ce Constituția mai prevede posibilitatea instituirii stării de urgență când vedem că prerogativele excepționale pe care le presupune aceasta din urmă pot fi utilizate oricum și în starea de alertă.
Părerea mea e că starea de urgență a fost încheiată oficial deoarece guvernul nu mai voia să plătească ajutorul de șomaj și celelalte forme de sprijin financiar pentru cei care au fost sacrificați în numele sănătății publice. De fapt, la o privire mai atentă, observăm că decretarea stării de urgență a fost însoțită de o recunoaștere din partea statului a obligației sale de a oferi o formă de compensație (și aia limitată doar la perioada stării de urgență și din punct de vedere practic extrem de greu de accesat, așa cum mi-au povestit unii mici afaceriști care au fost obligați să închidă în martie) celor cărora le-a încălcat dreptul – garantat de Constituție – la liberă inițiativă economică. Acum, cei care au fost închiși din nou, nu au mai primit nimic, iar starea de urgență pare să se fi normalizat și permanentizat sub masca stării de alertă, ceea ce înseamnă că a devenit normal și în cele din urmă banal să ștergi cu Constituția pe jos.
În mod concret, poziția Curții Constituționale de arbitru al procesului politico-legislativ și garant al drepturilor fundamentale pare să fi fost uzurpată de un consiliu de experți care hotărăsc pe baza unor expertize dubioase care drepturi și libertăți se mai încalcă astăzi: libertatea religioasă, cea economică, libertatea întrunirilor și dreptul de a protesta ș.a.m.d. Vorbim în fiecare caz de drepturi garantate de constituție. Nu e deloc clar de ce unele contează mai mult ca altele. Cu siguranță, Constituția nu conține astfel de ierarhizări la capitolul drepturi fundamentale care să le pună pe cele foarte fundamentale înaintea celor mai puțin fundamentale.
Uneori, deciziile sunt complet incoerente, deci pur arbitrare. Spre exemplu, pe perioada verii, oficial, slujbele religioase au fost permise, dar protestele nu. Acum lucrurile s-au schimbat un pic: ai voie la moaștele Sfântului Dominic (Fritz), dar nu și la moaștele Sfintei Parascheva. Ești chemat la vot. Ți se spune că nu ai de ce să te temi și că e bine ca românii să vină în număr cât mai mare. După ce s-au terminat alegerile, ți se închide prăvălia ș.a.m.d.
Dincolo de acest aspect, noi nu știm cum sunt numiți oamenii ăștia, ei nu răspund în fața nimănui și, în virtutea stării de alertă, acționează în afara controlului instituțional menit să garanteze respectarea legii fundamentale a statului. Cu o morgă savantă, papagalii care ne conduc (cei care ne conduc oficial, adică politicienii) spun că e cât se poate de firesc să ne plecăm grumajii în fața științei, numai nebunii ar refuza să facă asta și numai “populiștii” ar cere ca verdictul oamenilor de știință să fie supus votului. Ceva îmi spune că va trece campania asta și pur și simplu nu se va dezbate cea mai importantă chestiune pe agenda de zi, care ne afectează tuturor viețile: cum gestionăm pandemia?
Însă ni se va spune că asta nu e treaba noastră sau, ca să parafrazez un slogan celebru, „știința nu se votează”. Dar este cât se poate de evident că deciziile luate de experți sunt, de fapt, decizii politice luate în afara mecanismelor constituționale și democratice. Experții cel mult pot să îți spună ce o să se întâmple dacă faci ceva și nu altceva, iar noi trebuie să ne plecăm – rațional, civilizat, european – în fața lor, chiar dacă aceiași experți ne anunțau în iulie că vom avea în septembrie de 8 ori mai multe cazuri decât am avut de fapt.
Dar dincolo de lipsa credibilității strict științifice, raporturile dintre siguranță și libertate, sănătate și prosperitate, interesele pensionarilor și cele ale elevilor ș.a.m.d. sunt probleme politice ceea ce înseamnă că, în mod concret, sub masca verdictului științific (vorba vine) ne este impusă o anumită ecuație politică, altfel cât se poate de discutabilă, ca orice ecuație politică.
În fine, cel mai periculos lucru e că ne obișnuim cu măsuri extraconstituționale cu o bază legală confuză, cu o bază științifică dubioasă și care sunt justificate în vederea combaterii unui pericol foarte neclar. Nu e clar nici de ce un pericol e considerat îndeajuns de mare pentru a justifica măsurile extraordinare, nici de ce i se acordă prioritate prin raport cu alte pericole, cum ar fi cele generate tocmai de măsurile de luptă împotriva covidului, nici când anume putem considera că pericolul a dispărut, nici ce alte pericole mai pot apărea peste un an, doi, cinci.
Dar dacă vor mai apărea, esențial este că noi ne-am obișnuit deja cu starea de urgență, indiferent de cum a fost ea rebotezată între timp. Or în timp, abaterea de la lege devine ea însăși lege. Așa se produc schimbările sociale: printr-un divorț prelungit dintre practică și lege care duce în cele din urmă la apariția unei noi legi. Nu se întâmplă peste noapte. Ci pas cu pas. La fel cum obișnuința devine a doua natură, tot astfel și excepția prelungită devine noua lege.
