Bătrânul G.K. Chesterton ne îndemna să bem mereu pentru că suntem fericiți și niciodată pentru că suntem triști. Ieri, am eșuat în a urma sfatul acestui înțelept londonez, dar din motive întemeiate.
Toate sondajele care ne asigurau că va avea loc o înclinare spre dreapta în alegerile generale din Spania (23 iulie) s-au dovedit greșite. Toate speranțele că o țară cu greutate în Europa s-ar fi alăturat Italiei Giorgiei Meloni în oprirea derapajului spre stânga al Uniunii Europene au dispărut. Toate speranțele că schimbările din Spania și Italia ar putea reprezenta o forță majoră la ONU pentru a readuce Occidentul la bun simț, renunțând la pretențiile din mișcarea “woke” și ecologistă, au fost duse la pierzanie. Nu a existat suficient whiskey în Spania aseară pentru noi, conservatorii, să ne potolim dezamăgirea. Să explicăm ceea ce s-a întâmplat oamenilor din afara Spaniei este dificil, și nu numai din cauza mahmurelii.
Partidul Popular de centru-dreapta, condus de Alberto Núñez Feijoo, a câștigat alegerile, dar ar fi mai ușor pentru Al Gore să treacă prin urechile acului decât pentru P.P. să guverneze. Sistemul electoral spaniol nu este prezidențial, ci parlamentar. Pentru a guverna cu puteri depline, cu o majoritate absolută, un partid trebuie să obțină cel puțin 176 de locuri, sau să încheie un pact cu un alt partid prieten până când ating majoritatea.
Partidul Popular a obținut 136 de locuri în comparație cu cele 122 ale actualului prim-ministru, social-democratul Pedro Sánchez (foto). Dar chiar și adăugând voturile partidelor prietenoase, de la dreapta la partidele minoritare cu viziuni similare, coaliția P.P. ar fi fost la cinci reprezentanți distanță de a putea guverna. Feijoo spune că vrea să guverneze în minoritate, dar pentru a fi investit, social-democrații ar trebui să se abțină la vot. Aceasta, mai puțin decât o posibilitate, este o glumă.
Sánchez este un individ nemilos, capabil să facă orice pentru a rămâne la putere. El este încarnarea a ceva asemănător programului politic al lui Bernie Sanders, dar cu lipsa de moralitate a lui Biden. Pentru a obține investitura, Sánchez ar trebui să facă un pact cu comuniștii, independenții basci și galicieni, urmașii grupului terorist ETA și cei condamnați pentru acțiuni legate de lovitura secesionistă din Catalonia din 2017, pe care i-a grațiat ulterior. Niciunul dintre aceste partide nu oferă sprijinul lor gratuit: toți cer deja putere. Ei doresc independența regiunilor lor și construirea unor republici de extremă stângă în Catalonia și Țara Bascilor, ceea ce ar însemna sfârșitul Spaniei așa cum o știm și o nouă problemă pentru întreaga Europă.
La nivel internațional, aliații stângii spaniole nu sunt nici Bruxelles, nici atlantismul prin care Aznar și Bush au apropiat Statele Unite și Spania mai mult ca oricând, ci tiranii bolivarieni din America Latină și aliați obscuri din apropiere, unde Islamul este religia oficială de stat. Sánchez urmează să formeze un guvern în Spania cu sprijinul tuturor dușmanilor Spaniei. Ce-ar putea merge greșit?
Cazul lui Sanchez ar trebui studiat peste tot. El reprezintă cel mai periculos tip de stângist, deoarece, deși nu crede în nimic, este capabil să oscileze între progresivism și extremismul populist fără să clipească, dacă îi permite să rămână la guvernare. Administrația sa a fost plină de scandaluri, dar totuși a obținut mult mai multe voturi decât se aștepta.
Incompetența sa este fără margini, și este greu de înțeles de ce a fost votat de aproape 7.700.000 de oameni – comparativ cu puțin peste 8.000.000 care au votat pentru P.P. Dacă aș avea mai multă încredere în omenire, aș fi înclinat să cred că acest lucru se datorează fraudei, dar atunci aș fi un stângist. De fapt, mă simt mai aproape de H.L. Mencken aici:
„Democrația este o credință jalnică în înțelepciunea colectivă a ignoranței individuale. Nimeni în lumea asta, până unde știu eu – și am cercetat înregistrările ani de zile și am angajat agenți să mă ajute – nu a pierdut vreodată bani subestimând inteligența maselor mari de oameni simpli. Nici nu a pierdut vreodată o funcție publică din acest motiv.”
Ceea ce se întâmplă în Spania se întâmplă peste tot în Occident. Stânga a triumfat în războaiele sale culturale, educative și mediatice, a indus atât de mult relativism și sectarism, încât liderii săi pot comite cele mai mari barbarii și totuși pot să primească milioane de voturi. Acest lucru forțează conservatorii să elaboreze un plan care să meargă dincolo de câștigarea următoarelor alegeri. Cu toate acestea, din nefericire, singurul mod de a-l implementa ar fi să începem prin câștigarea următoarelor alegeri.
Întorcându-ne la Spania, partidul Vox condus de Santiago Abascal a pierdut puterea, dar a rămas deasupra așteptărilor sondajelor, cu trei milioane de voturi. Vox este important pentru că locurile lor sunt necesare pentru ca P.P. să poată guverna, ipotetic, la un moment dat, și Abascal nu va lăsa niciodată pe Feijoo să devină social-democrat și periculos ca Emmanuel Macron. Cealaltă veste bună, dacă putem numi-o așa, arată că Sánchez – pentru a obține sprijinul separatiștilor catalani și al filo-teroriștilor basci – va trebui să ia măsuri pe care constituția spaniolă nu îi permite să le ia. El are două căi înainte: să demonteze constituția (foarte probabil), și poate chiar să detroneze pe iubitul nostru Rege Felipe VI, sau să condamne țara la un blocaj instituțional până când noi alegeri anticipate pun capăt acestei situații neașteptate dintre dreapta și stânga… dacă se va termina.
Acum, jumătate din Spania vrea să atârne sociologii și sondele de opinie pentru că au fost atât de greșite și au creat speranțe false. Se întâmplă ca, fiind sociolog de pregătire, să am deja cea mai proastă posibilă opinie despre noi și tehnicile noastre științifice înainte de a afla rezultatele alegerilor. Vorbind de spânzurătoare: Vox a făcut campanie pentru a arunca Agenda ONU 2030 în coșul de gunoi. Atât Davos, cât și Comisia Europeană au exprimat îngrijorare cu privire la pericolele unui guvern cu Vox, dar puteți paria că nicio instituție liberală nu va spune nimic despre posibilitatea iminentă ca Spania să devină o Venezuelă în centrul UE.
Cu toate acestea, nu mă căutați printre cei în doliu. Cu secole în urmă, o Spanie devastată de Islam și aproape dispărută și-a ridicat moralul și a pornit Reconquista – mulțumită, în mare parte, protecției și aparițiilor Sfântului Iacob. Noi continuăm să ne încredem în protecția lui, deși simțim astăzi că vrea să-l rugăm în genunchi să ne-o acorde.
Articol scris de jurnalistul și sociologul spaniol Itxu Diaz pentru The American Conservative.
Foarte bun articol, multumiri redactiei pentru preluare.
Sint aici citeva lectii pentru AUR/partida poporanist-libertara demne de retinut.
1. Capacitatea de cooptare a dreptei de catre establishment-ul Davos si ideologia neomarxista.
Din nefericire, acest lucru a primit o confirmare dura prin eviscerarea guvernarii Meloni in Italia. Recent, superba avocata-activista olandeza Eva Vlaardingerbroek a tras linia si si-a exprimat public dezamagirea, stire publicata si de r3media.
Indeamna autorul “acest lucru forțează conservatorii să elaboreze un plan care să meargă dincolo de câștigarea următoarelor alegeri”.
Riscul cu care AUR (sau alianta mai larga poporanist-libertara) se confrunta este sa cistige alegerile si sa piarda guvernarea in primele 6 luni, prin compromisuri, nu atit din interese, cit din frica, lipsa de clarificare intelectuala si imitatie a ceea ce deja este.
Simbata, am privit ridicind din sprincene la lansarea listei AUR pentru europarlamentare. Partidul e pe cale sa imbratiseze ‘elitismul tehnocratist’ care a dus Romania in locul unde e acum. In afara citorva persoane bine definite, Terhes, Piperea, Simion, Tarziu si Lulea (posibil altii pe care nu ii cunosc dupa nume si nu au intervenit), ceea ce am retinut sint lungile liste de titluri ‘academice’ si ‘functii’ in sectoare neproductive, administrative, birocratice (de stat sau nu). Partidul a fost pe undeva constient de asta, caci la un moment dat, a fost facuta precizarea ca diplomele ar fi ‘pe bune’.
Posibil, dar nerelevant. Relevant este ca AUR nu se poate desprinde de elitism si ‘expertism’. Unde sint antreprenorii? Unde sint oamenii comuni, autonomi si indepedenti, care nu se remarca prin altceva decit rara iubire de libertate? Ei exista, iar faptul ca nu ajung in prim-planul partidului nu se poate datora decit esecului algoritmului de filtrare, promovare si selectie pin care partidul creste si isi genereaza fatada.
In ciuda eforturilor pe care le cred oneste de a proteja reputatia de integritate morala a partidului, sint sigur ca exista ‘infiltrari’ care vor deveni masive daca AUR cistiga alegerile.
AUR are nevoie de un concept pe termen lung care sa elimine problema inainte ca ea sa apara/creasca. Problema se numeste _antiselectie_ iar solutia consta intr-un concept de stat _mic_ in care puterea (bani taxati, decizia centralizata, responsabilizarea politica partinica) este returnata poporului. Cita vreme AUR nu are un concept _nu_ de reformare a statului, ci de _demantelare_ a statului, de restringere a lui si de impingere a lui inapoi, statul ‘mare’ si gras, bun de muls, va reprezenta o atractie irepresibila atit pentru hoti dedicati, dar mai ales pentru aceasta clasa ‘elitist-experta’ care nu fura direct, ci indirect, prin sinecuri spoliative, job-uri si contracte de stat fara nici un alt rost decit extractia legala.
Intr-un stat redus ca functii si bazat pe control descentralizat, putin ramine de furat, si matrapazlicurile sint prinse repede.
2. Citarea lui Mencken de catre autor este neavenita. Autorul insusi este un elitist care nu cunoaste si nu intelege omul obisnuit, si se raporteaza misantropic la acesta.
El nu indrazneste sa coboare la fundul vizuinei iepurelui caci acolo mijeste subiectul periculos al fraudei electorale. Aceasta este reala si probata suficient in cazurile America si Brazilia. Iar daca nu frauda de-a dreptul, atunci interferenta electorala prin: propaganda toxica de catre presa aservita; inchiderea ochilor la infractiune electorala de catre un aparat juridic care si-a pierdut independenta; distrugerea reputatiei prin actiuni ale aparatelor de ‘informatii’; supresia electorala (asta inseamna rata record de mica a participarii romanilor la vot). Interferenta electorala reprezinta un teren larg de joc care deja a fost testat in alte parti (de pilda, AfD, in Germania, pus sub supraveghere cu ordin legal si care, in 2013, a fost infiltrat de agenti in vederea extragerii de dovezi necesare scoaterii in afara legii; https://www.france24.com/en/20170117-germany-court-rejects-bid-outlaw-far-right-ndp-party). In 2019, justitiarul.ro a produs o analiza consistenta in doua parti privind fraudarea alegerilor in Romania, din pacate, dupa stiinta mea, neactualizata de nimeni dupa decesul lui Marius Albin Marinescu in 2020 (situl insusi a fost proprit temporar in 2020 de catre stat; este inca functional si o mina de aur).
Deci, aceasta este ipoteza de lucru de baza, nu ca ‘spaniolii sint prosti’. Se pare ca ‘prostologia’ nu este doar apanajul intelectualilor romani, ci e larg raspindita oriunde un exces de educatie se combina cu o capacitate analitica redusa, lasitate si/sau interes.
Asadar: nu faceti din popor calul de bataie al carentelor personale. Nu cedati tentatiei elitiste. Atentie la interferenta/frauda electorala. Si retineti, ‘stat mic, popor puternic’.
https://www.youtube.com/watch?v=uJt71js7kdw