Senatorul Sorin Lavric (AUR) a criticat dur noul Pact pentru Migrație adoptat de Parlamentul European.
În cadrul unui comunicat de presă, senatorul acuză că „Uniunea Europeană s-a transformat într-un adevărat “rai” al migranților, toate țările membre fiind obligate să primească și să sprijine financiar migranții non-UE.”
„În mod oficial, după ce Parlamentul European a aprobat cele zece acte legislative privind politica de migrație și azil, Uniunea Europeană s-a transformat într-un adevărat “rai” al migranților, toate țările membre fiind obligate să primească și să sprijine financiar migranții non-UE. Urmarea e că păsările migratoare, veritabile păsări de pradă, se vor năpusti asupra prăzii umane pe care o vor găsi, slabă și neputincioasă, în statele europene.
Iată unde a dus votul scandalos pe care l-au dat europarlamentarii trădători din grupul popularilor europeni ai Ursulei von der Leyen, din cel al socialiștilor lui Olaf Scholz și al progresiștilor lui Emmanuel Macron. Toate țările membre, inclusiv România, sunt obligate să asigure condiții de cazare, acces gratuit la serviciile medicale și locuri de muncă pentru toți migranții care ajung pe teritoriul Uniunii Europene, spre dauna și bătaia de joc a cetățenilor autohtoni”, a spus Lavric.
Senatorul AUR spune că toți migranții care vor intra ilegal în România vor avea aceleași drepturi ca și românii.
„Conform noilor decizii adoptate de Parlamentul European, toți nepalezii, vietnamezii, etc, care vor ajunge ilegal pe teritoriul țării noastre vor dobândi drepturi egale, și poate chiar mai mult, decât cetățenii români. În plus, dacă un stat membru al Uniunii Europene se va plânge că are prea mulți migranți, România fie va trebui să preia surplusul, fie va trebui să sprijine financiar statul copleșit de migratori. Adică, va scoate alți bani de la bugetul de stat, colectați din taxele românilor, pentru a sprijini migranții din alte state”, a acuzat Lavric.
Potrivit senatorului conservator, Uniunea Europeană a devenit un „azil încăpător în care alogenii se răsfață pe cheltuiala indigenilor. Și nu doar că îi sleiesc de bani, dar pe deasupra îi vor înlocui demografic în cîteva decenii. Astăzi sunt înregistrate peste 1,4 milioane de cereri de azil în UE, în timp ce intrările ilegale sunt în plină creștere, drept care păstrarea identității socio-culturale a spațiului european este vorbă în vînt.
Soluția în fața acestui calamități este fără doar și poate întărirea frontierelor, nu transformarea Uniunii Europene într-o uriașă Agenție de Binefacere pentru Migranți, în detrimentul propriilor cetățeni. De aceea, după 9 iunie, în Parlamentul European trebuie să ajungă doar partide care luptă pentru propria suveranitate națională și pentru păstrarea identității creștine, iar Partidul Alianța pentru Unirea Românilor are cea mai bună listă de candidați pentru legislativul european”.
Cu liste invalide, AUR nu va fi pe buletinele de vot.
Oricum, intre ce spun si ce voteaza cei de la AUR diferenta este ca intre DA si NU… ne-au inselat si astia!
Adica sa incurajam migratia in numele unui populism desnatat .!
mi se pare normal. 5 mil de romani tineri au parasit tara iar restul nu se prea inghesuie sa faca copii decat la 40 de ani in eprubeta, cu viabilitate mica. Pamantul nu va ramane nepopulat, e principiul vaselor comunicante, numai chinezii si indienii sunt 3 mld. Lasati-l pe soros, lasati UE, problema e la noi.
„„În mod oficial, după ce Parlamentul European a aprobat cele zece acte legislative privind politica de migrație și azil, Uniunea Europeană s-a transformat într-un adevărat “rai” al migranților, toate țările membre fiind obligate să primească și să sprijine financiar migranții non-UE. Urmarea e că păsările migratoare, veritabile păsări de pradă, se vor năpusti asupra prăzii umane pe care o vor găsi, slabă și neputincioasă, în statele europene.
Iată unde a dus votul scandalos pe care l-au dat europarlamentarii trădători din grupul popularilor europeni ai Ursulei von der Leyen, din cel al socialiștilor lui Olaf Scholz și al progresiștilor lui Emmanuel Macron. Toate țările membre, inclusiv România, sunt obligate să asigure condiții de cazare, acces gratuit la serviciile medicale și locuri de muncă pentru toți migranții care ajung pe teritoriul Uniunii Europene, spre dauna și bătaia de joc a cetățenilor autohtoni”, a spus Lavric.”
Observați că d-l dr. SL nu vă spune DE CE se fac toate astea ? Din „umanitarism” ? Proprietarii Democrației sunt .. . umanitari ? N-au avut un sfert de secol de pace într-un sfert de mileniu de existență – bârfesc chiar ai lor.
Da’ întărirea „prăzii umane slabe și neputincioase” nu se poate face, domnu’ doctor ?! Așa ne fu vorba la 1989 ? Nu-i totuși mai bine să fie „slabă și neputinciasă”, decât să vă ia tare la întrebări ?!