Pe 5 februarie s-au împlinit 35 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Ioan Ianolide, unul dintre cei mai cunoscuți mărturisitori creștini ai secolului XX.
Cu această ocazie, scriitorul și omul politic Sorin Lavric ne-a trimis un text, omagiu, despre Ioan Ianolide pe care vi-l prezentăm în exclusivitate:
Astăzi, 5 februarie, se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Ioan Ianolide. Cînd i-am citit pentru prima oară cărţile, îmi venea să mă ascund într-un ungher: erau atît de vii în adevărul nemăsluit pe care îl înfăţişau, încît mi s-a făcut frică. Nu eram pregătit să primesc dintr-odată atîta grindină de adevăr. Trecut prin iad, insul acesta vorbea ca rupt de lume, cu o libertate care te năucea. Senzaţie pe care am avut-o a fost că densitatea mărturiilor lui era atît de mare, încît regnul căruia îi aparţinea depăşeasr orizonul de viață cu care fusesem obişnuit. Ianolide vorbea cu gură de moarte, în deceniul al nouălea al secolului XX. Atunci era un anonim ţinut sub obroc, un nimeni a cărui viaţă fusese făcută ţăndări. Celebrităţile de atunci erau altele, în comparaţie cu ele, Ianolide nu exista. Cîţi auziseră de numele lui atunci?
Azi cumpăna notorietăţii s-a răsturnat: Ianolide e o celebritate clandestină circulînd pe sub pojhiţa culturii oficiale, numai că notorietatea lui e uriaşă. Chiar cenzurat, are o faimă de stihie subterană, mare cît brîul de boicot mediatic la care este supus. În plus, răscolirea pe care cărțile lui o provoacă are tăria unui catharsis creștin.
Despre Valeriu Gafencu am scris şi am vorbit pînă la saţietate. Despre Ioan Ianolide mai puţin. Nici eu nu ştiu de ce, cu toate cu numele lor sînt legate pînă la a nu mai putea fi deznodate. Nu poți vorbi de Gafencu fără să-l pomenești pe Ianolide, și vice versa. Fotografiile lor de la Galda, cu chipurile acelea reculese de tineri curaţi, dar adînciți în suferință, au bătaie metanoică, de transfigurare în duh. Amîndoi avea să moară în februarie. Ianolide pe 5, Gafencu pe 18. Anii morții lor nu mai au importanță, căci înțelesul pe care l-au transmis le-a depășit cu mult epoca.
Să ne amintim cu recunoștință de 5 februarie și de Ioan Ianolide, căci libertatea lăuntrică a unui creștin se măsoară după ușurința netămătoare cu care îi pronunță numele.
