vineri, decembrie 13, 2024
ACTUALITATESorin Lavric (AUR): Coaliția PSD-PNL pregătește introducerea raționalizării alimentelor ca pe vremea...

Sorin Lavric (AUR): Coaliția PSD-PNL pregătește introducerea raționalizării alimentelor ca pe vremea comunismului?

Senatorul Sorin Lavric se întreabă dacă nu cumva, coaliția de guvernământ, va introduce raționalizarea alimentelor, așa cum se proceda înainte de decembrie 1989, potrivit unui comunicat de presă.

„Că actuala coaliție aflată la guvernare are deja reflexe comuniste nu mai este nicio o noutate pentru nimeni. Comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare, cu încălcarea tuturor regulilor democratice, precum și a recomandărilor făcute de către Comisia de la Veneția, demonstrează din plin deprinderile dictatoriale ale celor două partide.

Iar în timp ce coaliția PSD-PNL se pregătește să fraudeze alegerile, ca să pună din nou stăpânire pe toată țara, economia țării a ajuns în colaps, acest lucru fiind confirmat de economistul șef al BNR, domnul Valentin Lazea, care ne-a anunțat că viața de „huzur” de până acum a românilor s-a cam încheiat.

Mai mult, domnul Lazea ne-a prezentat și o strategie de supraviețuire pentru vremurile negre care ne așteaptă: să refolosim lucrurile uzate, să le reparăm, să sortăm plasticele (pe vremuri se colectau borcane), să mergem mai mult cu transportul în comun și cu trenul, mai puțin cu avionul.

Cum domnul Valentin Lazea nu putea lansa aceste avertismente în spațiul public așa de capul lui, înseamnă că trebuie să ne pregătim de tot ce este mai rău. Inclusiv de raționalizarea alimentelor ca pe vremea comuniștilor.

Pentru a putea stopa dictatura PSD-PNL este o singură soluție. Ca românii să vină în număr cât mai mare la vot și să aleagă AUR, singurul partid care are forța să oprească dezastrul care se prefigurează după decembrie 2024”, sună mesajul senatorului Sorin Lavric.

Declarația acestuia pornește de la un interviu acordat de Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, care a spus că nivelul de trai va scădea vertiginos.

Lazea, între sfaturi teologice new-age, a indicat românilor: „Refolosiți lucruri, reparați-le, sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun, să nu mai călătoriți cu avionul, ci cu trenul”

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE