miercuri, martie 19, 2025
ACTUALITATESondaj | Record de adulți care se identifică ca fiind LGBT în...

Sondaj | Record de adulți care se identifică ca fiind LGBT în SUA. Numărul s-a dublat în ultimul deceniu

Potrivit unui sondaj Gallup, realizat în Statele Unite ale Americii, peste 7% dintre cetățeni se declară ca fiind parte din comunitatea LGBT, numărul lor fiind dublu față de sondajul din 2012, potrivit Daily Mail. De cealaltă parte, sondajul arată că aproape 86,3% dintre americani sunt heterosexuali, iar 6,6% nu au vrut să declare nimic legat de orientarea lor sexuală.

Cercetătorii estimează că, din totalul populației, 4% ar fi bisexuali, 1,5% homosexuali, 1% lesbiene și 0,7% transsexuali.

An estimated that a record 7.1 percent of all Americans now identify as LGBTQ

Sondajul a făcut diferențe și între generații, observându-se un procent mult mai ridicat la ultima generație („Gen Z”), spre deosebire de cele mai înaintate în vârstă. Astfel, dintre cei care se identifică ca fiind LGBT, 20,8% sunt din ultima generație (născuți între 1997 și 2003), 10,5% sunt „mileniali” (născuți între 1981 și 1996), 4,2% din generația „X” (născuți între 1965 și 1980), 2,6% sunt „baby boomers” (născuți între 1955 și 1964) și 0,8% sunt „tradiționaliști” (născuți între 1946-1954).

A record 20.8% of Generation Z Americans now identify as LGBTQ, according to a new poll from Gallup published Thursday. Less than 3% of those born before 1965 do

Statistica mai relevă faptul că femeile mai degrabă se vor identifica ca bisexuale, spre deosebire de bărbați care sunt mai degrabă homosexuali.

Sondajul de anul trecut arăta lucruri similare în ceea ce privește împărțirea oamenilor pe generații, în schimb procentul persoanelor din generația Z care se declarau ca fiind parte din LGBT era de 15,9%. Faptul că a crescut atât de mult într-un timp scurt arată cât de marcant este acest fenomen pentru societate.

Cologne celebrates Germany′s largest LGBT+ pride parade | News | DW | 07.07.2019

„«Stânga» va lăsa drepturile și securitatea a milioane de americani – în deosebi femei tinere – la altarul ideologiei de gen”, avertiza republicanul Lauren Boebert, în urmă cu un an.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. se culeg roadele ideologiei implantata copiilor de mici. Sodoma si gomora ii asteapta si pe americani si pe europeni, adica foc din cer si extinctia in masa. inclusiv pe romani campioni mondiali la avorturi – crime si 20% prezenta la referendum. si ne mai laudam ca suntem ortodocsi.. poate 5%

  2. pentru ca statul a nti-uman sua le da bani si locuri de munca unde NU trebuie sa faca nimic cu exceptia PREZENTEI FIZICE CAT MAI “COLORATE” SI CAT MAI VOCALE, pentru implementarea IDEOLOGIEI ANORMALITATII si #spalarii pe creieri. totul este pentru bani…ceea ce nu stiu acesti indivizi care cauta oportunismul, in toata aceasta miscare mondiala, este ca atunci cand guvernul mondial va reusi sa acapareze omenirea, ei vor fi primii sacrificati. apoi noi, toti. aceste satane nu vor decat copiii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE