Un sondaj realizat de INSCOP Research, în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group, arată că potențialul unui partid naționalist, conservator, care să apere interesele naționale, ar fi aproape de 70 de procente.
Acesta este Ediția a IV-a a proiectului sociologic intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false. Titlul capitolului 7, cel în discuție, este „Potențialul electoral al partidelor cu orientare naționalistă”.
Cercetarea sociologică arată faptul că foarte mulți români își doresc să fie reprezentați de un partid naționalist, care să conserve și să apere valorile naționale atât în plan intern, cât și pe plan extern.
Șeful INSCOP a remarcat, în cadrul unei emisiuni televizate, că tendința ideologică este mai degrabă conservatoare în rândul românilor, fapt pentru care aproape fiecare partid din România încearcă să ofere conținut și în sfera aceasta. Aproximativ 65,7% ar vota un astfel de partid, în timp de 32,8% preferă altceva.
Mai departe, cei care au răspuns afirmativ la prima întrebare, au răspuns la încă două, legate de o eventuală afiliere adițională a presupusului partid naționalist. Întrebați fiind dacă l-ar vota în continuare, în condițiile în care acesta ar dori ieșirea României din Uniunea Europeană, procentul de oameni care au răspuns afirmativ a scăzut mult.
Sub 40% dintre cei care ar vota cu un partid naționalist, ar continua să o facă indiferent de poziționarea sa față de blocul european. Acest procent reprezintă doar 26% din totalul respondenților. Ne amintim, astfel, de celălalt capitol al cercetării sociologice care relevă faptul că 25,2% dintre români doresc un așa-zis „ROExit”. Mai mult de jumătate preferă să rămânem în UE.
Legat de un posibil parcurs de apropiere diplomatică față de Rusia propus de un astfel de partid naționalist, și mai puțini oameni ar continua să îl voteze. Aproximativ 26% dintre votanții ipotetici ai partidului, ar fi de acord cu o apropiere față de Rusia, asta însemnând cca. 17% din totalul respondenților. De cealaltă parte, sub 70% (puțin peste 44% din total) ar refuza acest demers.
Datele au fost culese în perioada 11-18 ianuarie 2022. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.
Romania are nevoie de un partid nationalist care sa puna interesle romanilor pe primul loc.
E mare nevoie de un partid nationalist care sa apere interesele poporului Român, traditia, credința, pământul strămoșesc si sa reînvie mândria de a fi român, indiferent dacă asta le place sau nu unora dinăuntrul sau dinafara țării.
ROEXIT! Nu avem nevoe să ne conducă alți marxiști, de data asta de la Bruxelles și mult mai scrîntiți la căpățîni decît erau Leana și Nicu
Ai mare dreptate din pacate populatia romaniei este indoctrinata cu EU.Iar nici daca printr-un miracol Romanii ar fi toti 99.99% dornici sa iasa cei 0.01% ce ne conduc nu te-ar lasa.