Am citit un text incitant al lui Vasile Ernu despre inegalitățile reflectate în sistemul școlar. Despre fenomenul de castă, despre violența structurală produsă de sărăcire și marginalizare. Și, la un moment dat, autorul scrie despre cum caritatea întărește rasismul social și nedreptatea, consacrând imaginea săracului ca subom: „Cum e cazul carității, care este un act de rasism social profund: nu ți se oferă drepturi, ci milă. Nu – caritatea este semnul profund al acestei poziții de „neom”: oamenii trebuie tratați egal – prin drepturi și șanse egale – nu milă. Mila e altceva, nu e act politic.”
Dacă vorbim despre „caritate” ca sistem da, sunt de acord. Dar dacă ne referim la ce este cu adevărat mila – împreună-pătimirea cu celălalt, atunci paragraful citat mai sus explică foarte clar diferența dintre poziția creștină și cea de stânga. Pentru că da, nedreptatea socială a sistemului este vădită și da, produce violență structurală. Auzim și noi deseori, chiar și în biserică, poezia cu „trăim vremuri pașnice” și „prospere” față de cum trăiau, să zicem, bunicii și străbunicii noștri. Din păcate, astfel de discursuri sunt emblematice pentru percepțiile deformate de izolarea socială în care ne aflăm și de care nu suntem conștienți din cauza supra-expunerii la simulacrul de socializare și de informare modelat tehnologic și algoritmic. Să spui asta înseamnă că nu conștientizezi și, cel mai probabil, să n-ai habar de satele desființate, de milioanele plecate la căpșuni și zidărie „afară”, precum și de „traficul de carne vie”, adică sclavie sexuală, o industrie în care sunt măcinate tinere fete din zone marginale. Acestea nu sunt fenomene izolate, nu sunt doar patologii trecătoare, ci sunt plăgi structurale. Dar au devenit invizibile, ca și victimele acestor plăgi, amorțiți cum suntem de simulacrul de viață oferit de Marii Filantropi ai lumii.
Dar tocmai pentru că aceste plăgi sunt adânc înfipte în corpul social, tocmai pentru că răul care ne bântuie este mult mai mult decât un aranjament social nedrept, ci ține de profunzimile naturii umane, soluția nu va fi una de „sistem” și de „drepturi”. Deja de vreo trei veacuri există această amăgire că dacă vom repara sistemul social vom repara nedreptatea. Și toate tentativele, absolut toate, care au fost aplicate cu această idee nu doar că au dat greș, ci au înmulțit răul. Omenirea pare prinsă într-o dialectică fatală: sistemul capitalist produce inegalitate, atomizare, nedreptate, ceea ce duce la contestarea sa frenetică prin colectivism și justițiarism social sau colectivism și naționalism. Rezultatul fiind o și mai mare alienare a omului, o adâncire a vidului, o dezumanizare accelerată.
Suntem prinși între globalismul tehnologic – așa-zisul capitalism woke – și sistemul creditului social chinezesc. Nu există nicio cale de ieșire din aceste forțe contradictorii și nu există nicio formulă magică de depășire a antagonismelor sociale. Nici „drepturile”, nici „egalitatea” nu vor repara omenirea, căci ruptura e prea adâncă. Și nici „libertatea”, „autoritatea” sau „tradiția”, pentru că le-am pierdut demult. Nicidecum noua revoluție tehnologică, care tocmai că va întări procesele distructive. Tot, absolut tot ceea ce se va opera prin intervenție la scară mare va hrăni unul din cei doi monștri care se îndreaptă către un mare „fusion”: globalizarea neoliberală corporate vs sistemul etatic de tip chinezesc. Ambele augmentate de AI. Ce trăim își va duce combustia până la capăt, până la dezumanizarea completă a umanului, până la distrugerea amintirii omului.
În fața acestui proces degenerativ accelerat singura șansă pe care o mai avem este întocmai mila. Nu ca act politic, ci act uman puternic subversiv, singurul subversiv. Doar mila ne mai face să vedem în celălalt un om, ceea ce înseamnă că noi înșine am rămas oameni. Doar mila ne face să mai trăim cu adevărat evenimentul de a fi „împreună”, de a ne recunoaște ca frați. Mila autentică, dusă până la capăt, doar mila poate, ca piatra nefăcută de mână din vedeniile lui Daniil, să dărâme mărețele și tiranicile imperii ale trufiei. Mila nu (doar) ca sentiment, ceva afectiv-emoțional, și nici ca principiu abstract sau imperativ moral. Ci ca angajament etic total și transformator, singurul capabil să topească ierarhiile rigide și sistemele sufocante și dezumanizante.
Mila ca act de iubire.
