Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins solicitarea partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) de modificare a statului ca urmare a Congresului din 2 martie, pe motiv că „denumirea integrală și denumirea prescurtată, precum și semnul permanent nu pot reproduce sau combina simbolurile naționale ale statului român, ale altor state, ale organismelor internaționale ori ale cultelor religioase”, informează portalul Justnews.ro.
Practic, este vorba despre faptul că simbolul AUR, harta României care reproduce harta României extinsă în partea de est (foto), astfel încât să cuprindă regiunile istorice româneşti aflate în prezent pe teritoriul altor state, nu respectă prevederile art. 5 al. 3 din Legea nr. 14/2003 care prevăd că denumirea integrală şi denumirea prescurtată, precum şi semnul permanent nu pot reproduce sau combina simbolurile naționale ale statului român. Nu este clar unde este specificat faptul că harta României, modificată, este simbol al statului român. Conform Constituției României, art.12,simbolurile naționale sunt: Drapelul tricolor, Ziua Națională, Imnul național și stema și sigiliul. Nici stema României, nici sigiliul de stat nu cuprind harta țării.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Instanța a constatat că statutul modificat al AUR respectă, în general, prevederile art. 10 din Legea nr. 14/2003 şi ale art. 11-17 din acelaşi act normativ. Excepție fac prevederile art. 67 al. 5 din statutul modificat care prevăd posibilitatea partidului de a deţine posturi de radio-televiziune şi care contravin prevederilor art. 16 al. 1 din Legea nr. 334/2006, precizează sursa citată.
Tribunalul consideră că folosirea zilei de 1 decembrie ca zi a partidului ar fi inadmisibilă, pentru că ar fi însemna ca un simbol național să fie folosit pentru „atragerea de capital electoral de către un partid, în condițiile în care legea nu permite acest lucru”, după cum menționează sursa citată.
În concluzie, instanța Tribunalului București a respins cererea formulată de cei doi copreşedinți ai Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (A.U.R.), Simion George Nicolae și Târziu Claudiu-Richard. AUR a atacat decizia la Curtea de Apel București. Următorul termen de judecată a fost fixat pentru 20 octombrie 2022.
Nu le sta sapca bine pe cap Nu au unghiile taiate si ar mai fi si legionari .