Am ajuns la concluzia că cel mai mare miracol nu este că Dumnezeu ne iartă pe noi, ci faptul ca ni se dă puterea ca noi să îi iertăm pe ceilalți, să ne iertăm pe noi înșine și să îL iertăm pe Dumnezeu.
Noi suntem cei neiertători din fire, nu Dumnezeu. Noi suntem cei gata să blamăm pe ceilalți pentru necazurile noastre, tot noi avem dificultăți să ne iertăm pe noi înșine pentru gafele făcute (atunci când nu există un altul prin preajmă pe care să dăm vina), și tot noi ne revoltam contra lui Dumnezeu când lucrurile scapă de sub control.
De aceea, atunci când cerem iertare lui Dumnezeu, trebuie să iertăm mai întâi tot ce avem de iertat (și cel mai la îndemână ar fi să începem cu noi și să continuăm cu ceilalți). Iertarea divină este acordată apoi instantaneu (omenirea fiind deja mântuita și iertată în principiu).
Niciodată nu trebuie să presupunem că Dumnezeu nu ar fi dispus să ierte, că și cum ar fi un tiran capricios. Problema e întotdeauna la noi – fiul risipitor este cel ce a fugit de acasă, fără a fi alungat de nimeni, iar la întoarcere a fost primit fără ezitare, cu multă dragoste.
„Cel rău să lase calea lui și omul cel nelegiuit vicleniile lui și să se întoarcă spre Domnul […],Dumnezeul nostru cel mult iertător. (Biblia ortodoxă) sau „care nu obosește iertând” – (trad, Cornilescu 1924).
A te ierta pe tine însuți nu înseamnă să îți justifici comportamentul, ci a face primul pas în a separa fapta de făptaș, pentru a-i da făptașului eliberarea de sub puterea răului. A nu te ierta pe tine nu este o fapta evlavioasă, ci înseamnă doar să prelungești atașamentul față de păcat. Asta poate fi o explicație de ce mulți credincioși se “luptă” cu păcatul, încercând prin eforturi proprii să îl biruiască, fără să se accepte, să se ierte și să se iubească mai întâi pe ei înșiși. Câtă vreme perpetuezi ura față de tine nu faci decât să continui să dai putere răului. Nu poți iubi și urî în același timp – nu poți iubi pe Dumnezeu și a te urî pe tine însuți. Nu există mai multe iubiri și mai multe iertări. Dacă iubești, iubești toate ființele – pe Dumnezeu, pe tine și pe aproapele. “Cine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său este încă în întuneric”. 1 Ioan 2.9.
Nimeni nu ne oprește să ne socotim pe noi înșine obiect al dragostei și iertării. De acolo începe de fapt izbăvirea. Odată învățând să ne iubim și să ne iertăm pe noi înșine, restul vine mult mai ușor.
