joi, aprilie 18, 2024
ACTUALITATESfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, îndrumări privind spovedania

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, îndrumări privind spovedania

Potrivit unui comunicat de presă primit pe adresa redacției, în data de 29 septembrie la Palatul Patriarhiei a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost adoptate mai multe hotărâri printre care se numără și aprobarea mai multor propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia, după cum urmează:

  1. “Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii;
  2. Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;
  3. Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură;
  4. Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;
  5. Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;
  6. Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii;
  7. Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a  Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora.”

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE