ACTUALITATESf. Neagoe Basarab, omagiat de Romfilatelia la 500 de ani de la...

Sf. Neagoe Basarab, omagiat de Romfilatelia la 500 de ani de la moarte

Sf. Neagoe Basarab este omagiat de Romfilatelia printr-o emisiune de mărci poștale, la împlinirea a 500 de ani de la trecerea sa în veşnicie. Emisiunea va fi introdusă în circulaţie joi şi este alcătuită dintr-un timbru şi o coliţă dantelată, scrie Basilica.

„Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este reprodus portretul Sfântului Neagoe Basarab (pictura votivă de la Mănăstirea Curtea de Argeş).

Pe timbrul coliţei dantelate este ilustrată o icoană reprezentându-l pe sfântul domnitor, iar în compoziţia grafică a coliţei se regăseşte reproducerea picturii votive din biserica Mănăstirii Curtea de Argeş în care, alături de domnitor, apar Doamna Despina Miliţa şi cei şase copii ai lor”, notează sursa citată.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Neagoe Basarab a fost domnitor al Țării Românești între anii 1512-1521, dar până să ajungă la această demnitate a fost mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511).

Pe lângă limba română, mai cunoștea slavona, greaca, latina, turca, germana, maghiară.

A trecut la cele veșnice în data de 15 septembrie 1521. A fost canonizat în anul 2008, iar ziua sa de praznic este 26 septembrie.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 4.063 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...