sâmbătă, aprilie 19, 2025
ACTUALITATESenatul a respins proiectele referitoare la autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc

Senatul a respins proiectele referitoare la autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc

spot_img

Senatul a respins, vineri, în calitate de for legislativ decizional, trei proiecte referitoare la autonomia așa-zisului „ţinut secuiesc”, iniţiate de doi deputaţi UDMR – Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Zakarias Zoltan, informează Agerpres.

Şedinţa plenului s-a desfăşurat în format hibrid, fizic şi online.

Propunerea legislativă privind statutul de autonomie a ţinutului secuiesc, care a întrunit 104 voturi în favoarea respingerii şi opt voturi împotrivă, prevede „autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român” şi stabileşte limitele teritoriului acestuia.

Proiectul de act normativ privind statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România propune constituirea unui cadru juridic pentru structurile organizate ale minorităţilor naţionale autohtone care au întreţinut relaţii strânse cu statul român şi reglementează condiţiile de înfiinţare, pe plan local şi naţional, a structurilor acestei autorităţi, organele de conducere, sursele financiare şi patrimoniale, precum şi competenţele şi atribuţiile de drept public ale statului necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în interesul comunităţilor naţionale. Acest proiect a înregistrat 101 voturi pentru respingere şi opt împotrivă.

Cea de a treia propunere – „Lege cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale” – prevede constituirea bazei juridice a autonomiei culturale a comunităţilor naţionale, respectiv înfiinţarea unor instituţii specializate pentru gestionarea problemelor unei minorităţi naţionale care ţin de păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale. Ultima propunere legislativă de pe ordinea de zi de vineri a Senatului a primit 102 voturi pentru respingere şi opt contra.

Majoritatea senatorilor care au luat cuvântul de la tribuna Senatului – PSD, PNL, USR, AUR şi neafiliaţi – şi-au anunţat votul împotriva acestor proiecte, considerându-le neconstituţionale.

Senatorul AUR, Claudiu Târziu, a afirmat că proiectele UDMR „alcătuiesc un atac triplu împotriva statului naţional consfinţit de Constituţie”. El a calificat proiectele drept „o mascaradă PSD-UDMR”. „AUR nu este de acord ca România să fie regionalizată”, a subliniat parlamentarul.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE