miercuri, ianuarie 15, 2025
ACTUALITATESenatorul Sorin Lavric despre pr. Iustin Pârvu: a fost întruchiparea pocăinței (metanoia):...

Senatorul Sorin Lavric despre pr. Iustin Pârvu: a fost întruchiparea pocăinței (metanoia): a te descompune în trup pentru a învia în spirit

Senatorul Sorin Lavric a fost unul dintre participanții la evenimentul dedicat împlinirii a 105 ani de la nașterea părintelui Iustin Pârvu, organizat la biblioteca „G.T.Kirileanu” din Piatra-Neamț, informează un comunicat.

În fața unui numeros auditoriu, ctitorul mănăstirii Petru Vodă a fost evocat de părintele arhimandrit Hariton Negrea (starețul mănăstirii Petru Vodă), părintele protopop Valentin Tofan și preotul profesor Vasile Păvăleanu. Amfitrionul întâlnirii a fost doamna director Mihaela Mereuță.

„Măcar un gând se cuvine să spun despre părintele Iustin: nu a fost doar un întemeietor de lăcașuri de cult, dar mai ales un ctitor de conștiințe creștine. De la el am învățat că a fi cult înseamnă să-ți folosești intelectul pentru a-ți trăi credința. A fi cult înseamnă să ai mereu în minte gândul că, dincolo de necesitate (cauzalitate naturală) și de întâmplare (hazardul irațional), mai există o felie de gratuitate a cărei origine stă în grația divină (providența). Iustin nu mai trăia sub spectrul necesității materiale, ci sub bolta grației în duh.

Iată de ce părintele Iustin a fost întruchiparea pocăinței (metanoia): a te descompune în trup pentru a învia în spirit. Să vorbești despre pocăință nu e mare lucru, e semn actoricesc de dexteritate retorică. Mult mai anevoie, iar pentru majoritatea dintre noi chiar imposibil, este s-o treci în propria ființă. Părintele Iustin trecuse pragul. După 16 ani de pușcărie, era om numai după înfățișare. Pe dinăuntru, umoarea ce îi dospea în vine nu mai era de aici, ci din locul în vederea căruia se pregătise toată viața. Fericiți cei ce au avut prilejul să-l cunoască”, a explicat Sorin Lavric.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE