Demostene Andronescu, unul dintre poeții temnițelor comuniste, a fost evocat de către senatorul Sorin Lavric (AUR) în declarația sa politică din 30 iunie. Din păcate, Sorin Lavric nu a mai apucat să citească în plen această declarație, deoarece s-a terminat sesiunea parlamentară, iar ședința din 30 iunie a fost suspendată.
R3media vă prezintă, însă, elogiul senatorului de la AUR pentru Demostene Andronescu, cel care a fost decorat în 2017, de Patriarhul Daniel, cu „Crucea Patriarhală”:
„Stimată doamnă președinte Anca Dragu,
Stimați colegi,
Cu trecerea timpului, personalitatea lui Demostene Andronescu își adeverește tot mai mult valoarea.
Născut pe data de 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, judeţul Vrancea, a fost pentru scurt timp copil de trupă, apoi elev la Liceul Comercial, pe care l-a absolvit în 1948. S-a înscris la Facultatea de Istorie din București la puțin timp după preluarea puterii de comuniști, cînd România intra într-o zodie a terorii, cu arestări în masă menite a-i decapita ierarhia valorică.
Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media
Activitatea anticomunistă a lui Demoste Andronescu a început după răsturnarea din 23 august, pe care a perceput-o ca pe un act de trădare, la fel cum pe regimul nou instaurat l-a privit ca pe un jug ilegitim impus de cotropitori.
Fratele său, întors cu Divizia „Tudor Vladimirescu” din Rusia, a încercat zadarnic să-l convertească la noua ideologie, drept care Demostene Andronescu avea să se implice intens în acțiuni îndreptate împotriva noii puteri din România comunistă.
Arestat în 1952 și deținut în închisorile Jilava și Gherla, a fost eliberat în 1955 cu „aceeași mentalitate și aceleași sentimente față de regim”. Revoluția din 1956 de la Budapesta i s-a părut că oferă o rază de speranță, urmarea fiind că Andronescu i-a îndemnat pe studenți să se revolte împotriva autorităților comuniste. A fost arestat din nou și a primit o condamnare de douăzeci de ani. Ajuns la Aiud, a fost marcat de pleiada de personalități culturale care erau închise acolo. Memoriile din închisoare, Reeducarea de la Aiud, le pune în lumină anvergura spiritului.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
„Tânărul mânz”, după propria expresie, le-a avut drept dascăli pe cîteva din legendele vii ale infernului concentraționar. La Aiud i-a avut camarazi de detenție pe Nichifor Crainic, Gheorghe Manu, prințul Alexandru Ghica, Nistor Chioreanu, Radu Gyr, Bartolomeu Anania, Constantin Gane, Aurel State și pe mulți alții, adevăratele conștiințe întemnițate ale națiunii române. Aici a compus prima sa poezie, firește în gând, singura posibilitate de creație literară în acele condiții carcerale. Pătrunse de fior mistic, poeziile lui Andronescu sînt lipsite de orice umbră de sentimentalism.
Martor al reeducării declanșate la Aiud sub supravegherea colonelului Crăciun, Demostene Andronescu a descris-o după 1989, lăsîndu-ne o analiză precisă, onestă și extrem de subtilă a unui fenomen pe cît de complex, pe atît de deconcertant.
A fost eliberat de la Aiud printre ultimii, cu capul sus, rezistînd ultimei tentative de racolare încercate de locotenent-colonelul Enoiu, șeful Anchetelor și fiara Ministerului de Interne. Cum biletul de eliberare cerea drept condiție preliminară o „declarație – angajament”, Andronescu a refuzat s-o semneze, prilej cu care Enoiu i-a făcut un reproș cîntărind cât o apologie: „Tot bandit ai rămas!”
Cu discreție dar și cu fermitate, fără a afișa o bravadă de operetă ori o frondă mimată, dimpotrivă, de multe ori minimalizîndu-și acțiunile curajoase ori atitudinile de înfruntare deschisă a Golem-ului, Demostene Andronescu a reprezentat o conștiință a generației lui, afirmînd cu demnitate crezul unei epoci spre care ne întoarcem cu reverență”.
De dorit ca prezentarea să fie posibilă în următoarea sesiune parlamentară.