Senatorul Sorin Lavric (AUR) a vorbit în plen despre un subiect mai puțin abordat în cadrul ședințelor din Parlamentul României.
Sorin Lavric a susținut o declarație politică despre unul dintre eroii rezistenței anticomuniste, Toma Arnăuțoiu. Prilejul l-a constituit împlinirea unui secol de la nașterea legendarului român, eveniment care a fost ignorat complet de autorități.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3Media.
Iată textul integral al declarației:
„Dragi colegi,
Pe 14 februarie s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Toma Arnăuțoiu, figură legendară a rezistenței anticomuniste. Ofițer de cavalerie în Armata Regală, Toma Arnăuțoiu nu s-a putut împăca cu gîndul că, dintr-o monarhie prosperă căreia îi jurase devoțiune, România ajunsese, odată cu abdicarea regelui, o republică îngenuncheată de bolșevici. Drept care, renunțînd la toate privilegiile cuvenite rangului militar, a intrat în pielea unuia din cei mai redutabili partizani pe care i-a dat această țară. Alături de numele lui nu pot sta decît luptători de fabulă, precum Vasile Motrescu, Gavril Vatamaniuc, frații Șușman și, firește, inconfundabilul și cu neputință de ocolit Ion Gavrilă Ogoranu.
Timp de 10 ani, Toma Arnăuțoiu a fost coșmarul trupelor de Securitate de pe versantul sudic al Carpaților Meridionali. Arta de a nu se lăsa prins i-a conferit o faimă teribilă, cu atît mai mare cu cît ea era clandestină: oficial, despre partizani nu se putea vorbi decît de rău, anatemizîndu-le faptele sub clișeele de propagandă ale epocii. Dar în secret, grație cîmpului de înrîurire spontană pe care gura lumii o răspîndește din aproape în aproape, numele îi era înconjurat de nimbul celebrității. Românii știau că undeva, în jurul satului Nucșoara din județul Argeș, un grup de luptători sfidau noua ordine impusă de dictatul comunist.
Toma Arnăuțoiu a fost întruchiparea precisă a cuvintelor pe care Ion Gavrilă Ogoranu le-a rostit în fața unui grup de turiști, în fața cabanei Bîlea Lac, în vara lui 1953: „Mergeți jos și spuneți oamenilor că mai este un colț din Regatul României care nu a plecat capul în fața regimului bolșevic.”
Am avut prilejul de a o cunoaște pe fiica lui Toma Arnăuțoiu, Ioana Voicu Arnăuțoiu, născută într-o grotă din care partizanii își făcuseră ascunzătoare. În acel adăpost ei au reușit să supraviețuiască în ultimii doi ani de rezistență, și tot acolo Ioana Arnăuțoiu și-a petrecut primii ani de copilărie. Îmi amintesc și acum amărăciunea cu care Ioana Arnăuțoiu mi-a mărturisit că, din cauza mrejei de minciuni țesute în jurul luptei partizanilor, memoria lor va rămîne definitiv întinată. O încredințez pe Ioana Arnăuțoiu că stihia malefică ce plutește asupra numelui lor va înceta. Partidul AUR va întreține cu venerație memoria partizanilor, la fel ca pe cea a deținuților politici, făcînd uz de toate pîrghiile legislative sau mediatice pentru a spune adevărul în privința exemplului de demnitate pe care l-au reprezentat.
Din acest motiv, sînt onorat că, sub cupola Senatului României, pot rosti numele lui Toma Arnăuțoiu, al Mariei Plop și al celorlalți luptători de la Nucșoara. Sacrificiul lor nu a fost zadarnic, dovadă că, în Parlamentul României, cineva le evocă amintirea măcar așa, sub forma unei declarații politice. Am încredințarea că ștaiful lor eroic poate fi un model de atitudine în zilele noastre”.
