Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a declarat că principalul beneficiar al plăților electronice este „clientul”, dar fără să argumenteze de ce. Abia apoi beneficiar este agentul economic și apoi statul, a spus Heiuș la conferința de presă ce a marcat ansarea campaniei de informare promovată sub sloganul “Acceptă plata cu cardul”, împreună cu Asociaţiea de Plăţi Electronice din România (APERO) şi Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR).
„Principalul beneficiar al acceptării plăţilor cu cardul este consumatorul, dumneavoastră ca cetăţean. Foarte mulţi oameni vor să plătească cu cardul, este mult mai simplu, mult mai rapid (…). Al doilea beneficiar este agentul economic care poate să vândă mai multe produse şi probabil mai bine şi abia în al treilea rând este vorba despre creşterea încasărilor la bugetul de stat”, a spus Heiuș.
În ceea ce privește temerile că eliminarea numerarului va duce la un control total al individului, Heiuș le-a numit „teorii conspiraționiste”.
„Există deja, cel puţin în spaţiul virtual, adepţii teoriilor conspiraţioniste. Că dacă plăteşti cu cardul (…) sunt guvernele mondiale care vor să te controleze. Este o prostie incredibilă. Cu toţii vrem să fim la nivelul ţărilor dezvoltate, unde cash-ul aproape nu mai circulă”, a spus Lucian Heiuş. “Ne ajută şi pe noi, ANAF-ul, ca toate plăţile să fie făcute cu instrumente moderne, prin bănci, pentru ca evaziunea fiscală să fie redusă”, a spus Heiuș.
Ulterior, în aceeași conferință, Heiuș a admis singur că eliminarea numerarului va duce la controlul total din partea statului a tuturor banilor unei persoane.
„Evaziunea fiscală şi faptele de corupţie, în general, se întâmplă prin mişcarea numerarului (…). Bineînţeles că, în momentul în care se vor face tot mai multe plăţi prin sistemul bancar, prin carduri, plăţi cu telefonul şi alte metode moderne, inevitabil, atât evaziunea fiscală, cât şi fapte de corupţie vor scădea. Într-un scenariu ipotetic, dacă nu ar mai circula numerarul deloc, totul ar fi la suprafaţă, la vedere. S-ar înregistra absolut tot. Nimic nu ar mai putea fi substras, nedeclarat”, a spus Lucian Heiuş. “Evaziunea fiscală există, iar România nu are cea mai mare evaziune fiscală din Europa (…). De la an la an, evaziunea fiscală din România scade. Este un fenomen recunoscut şi de Comisia Europeană”, a adăugat preşedintele ANAF.
Reamintim, în context, că în România, Senatul a adoptat o lege care obligă toți cetățenii să aibă card bancar și companiile să nu mai plătească angajații în numerar. Camera Deputaților este cameră decizională.
Am vazut marele avantaj azi la kaufland, era unu la casa blocase tot randul vreo 10 minute ca nu stiu ce probleme avea cu cardurile. Si nu e un caz singular, de multe ori aud ca nu le merg pos-urile si alte pb.. Sunt bune si astea electronice uneori, e adevarat, dar e bine sa ai mereu cash in buzunar daca nu vrei sa ramai de fazan cu produsele la casa.
Asta e cea mai mica problema. Cine nu e scurt de memorie isi aminteste criza din Grecia cand bancile nu permiteau sa scoti decat 30 de euro pe zi. S-a imbolnavit copilul si ai nevoie de medicamente? Ghinionul lui. S-a stricat chiuveta si ai nevoie de instalator? Il platesti in natura. Sau de Canada unde guvernul a cerut sa se inghete conturile protestatarilor. Nu mai punem la socoteala ca in momentul in care toti banii o sa fie in banci nu o sa mai ai nimic pe gratis. O sa platesti si pentru dioxidul de carbon pe care il elimini cand stai langa bancomat fiindca nu tu ii faci un serviciu tinand banii la banca ci banca te slugareste pe tine. Si o sa iti spuna ca ai terminat cota de 200gr de friptura de luna asta si poti cumpara doar gandaci de balegar.