miercuri, noiembrie 13, 2024
ACTUALITATESebastian Kurz, cancelarul austriac care dădea României lecții despre statul de drept,...

Sebastian Kurz, cancelarul austriac care dădea României lecții despre statul de drept, a demisionat după acuzații de corupție

Cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz, suspectat că ar fi implicat într-o afacere de corupție, și-a anunțat demisia sâmbătă seara, informează AFP.

„Vreau să mă retrag pentru a pune capăt blocajului, a evita haosul și a asigura stabilitatea”, a declarat el reporterilor din Viena, potrivit Reuters.

Kurz a indicat totodată că-l propune pe ministrul de externe Alexander Schallenberg, un diplomat de carieră, drept succesor al său.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

De la anunțarea miercuri de către parchet a deschiderii unei anchete care-l vizează în urma unor acuzații de corupție, Kurz a fost presat să se retragă, scrie Agerpres.

Liderul în vârstă de 35 de ani refuzase până acum acest gest, denunțând acuzațiile drept “fabricate”, însă Verzii, partenerii juniori ai conservatorilor la guvernare, și-au intensificat în ultimele zile criticile la adresa sa.

Vineri, vicecancelarul Werner Kogler, liderul ecologiștilor, a declarat că Sebastian Kurz “nu mai este apt să-și exercite funcțiile”, după discuții cu liderii celorlalte partide.

Se crede că Sebastian Kurz a folosit în trecut fonduri guvernamentale pentru a-și asigura o acoperire media favorabilă.

Potrivit acuzațiilor, între 2016 și 2018, articole elogioase și sondaje de opinie “parțial manipulate” au fost publicate în schimbul achiziționării de spațiu publicitar de către Ministerul Finanțelor, condus la acea vreme de către conservatori.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Apilarmel și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Kurz și alți nouă suspecți, precum și trei organizații, sunt cercetați pentru diverse infracțiuni legate de acest caz. Au fost efectuate percheziții, în special la sediul Partidului conservator ÖVP și la cancelarie.

În 2018, Kurz dădea României lecții despre statul de drept

Statul de drept trebuie luat în serios, a avertizat premierul Austriei, Sebastian Kurz, aflat în vizită la București. Declarația a fost făcută după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

„Vreau să vă mulțumesc pentru că, în calitate de președinte, întotdeauna ați urmărit, ați avut grijă de democrație, de statul de drept. Eu spun că este ceva hotărâtor ca noi, statele din Uniunea Europeană, să luăm în serios statul de drept și democrația, pentru că acestea reprezintă baza pentru viața noastră în Uniunea Europeană. Să trăim în pace, în libertate și în bunăstare. Fără stat de drept nu am avea fundamentele necesare”, a spus Sebastian Kurz la conferința de presă comună de la Cotroceni.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe,  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului  R3media.

Întrebat dacă România este pregătită să preia președinția Consiliului UE și dacă este îngrijorat de viitoarele evoluții din România, cancelarul austriac a răspuns: „Poate că în ceea ce privește statul de drept si democrația este important ca atunci când există o evoluție negativă, să reacționăm, să încercăm să corectăm, pentru că acestea două reprezintă baza pentru conviețuirea în pace și libertate, baza pentru ca fiecare om să poată trăi în siguranță și cu drepturi egale în Europa. Mă gândesc că trebuie să fim foarte atenți și să acționăm atunci când apar evoluții deviante. Mă bucur că prin președintele din România avem un garant al acestor chestiuni, este cineva care urmărește și reacționează pentru a corecta”.

„În ceea ce privește pregătirea președinției UE, pot să spun că președintele Klaus Iohannis se bucură de recunoaștere, are experiență în activitatea Consiliului și pentru mine și pentru toți din Consiliu este un partener de discuții apreciat și știu că predarea, cel puțin la noi doi, se face complet neproblematic”, a mai spus cancelarul austriac, potrivit Digi24.

Cancelarul Kurz a amenințat România cu plecare firmelor austriece

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a declarat, de asemenea, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă firmele austriece ar putea pleca din România din cauza măsurilor fiscale anunțate, că nu Guvernul le spune companiilor ce să facă, precizând însă că acestea “ar putea să își facă bagajele să plece”.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Ca să fiu cinstit, eu nu îmi fac griji pentru firmele austriece, deoarece știu ce firme sunt aici. Sunt unele mari, cum ar fi OMV, Estern Bank. Ar putea să își facă bagajele să plece, dar nu îmi fac griji pentru ele. Îmi fac griji pentru mediul economic din România. Anumite modalități de stabilire a prețurilor afectează prețurile la consumator. Ar trebui să fie util ca cei care se gândesc să se gândească nu doar la măsuri care sună bine, iar la finalul zilei oamenii să nu-și mai permită lucruri pentru că au crescut prețuri. România a avut creștere economică 4%. Dificultăți pentru oamenii mici pot să apară”, a declarat cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, la Palatul Cotroceni, potrivit ZF.ro.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Am mai scris si in alta parte. Pentru inceput trebuie sa-i acordam lui Kurz prezumtia de nevinovatie. Kurz i-a deranjat de multe ori pe cei din CE. Ultima data chiar de curand cand s-a solidarizat cu Polonia si Ungaria in problema migratorilor. Poate o fi existand si in Austria un DNA care fabrica dosare politice sau l-o fi ajuns mana lunga a Codrutei K. Oare nu predecesorul sau la conducerea partidului, cu cativa ani in urma, dupa ce a castigat alegerile a murit intr-un “accident” rutier ? Lumea l-a uitat. Mai bine sa fim atenti la cine i-a luat locul lui Kurz. Cand e vorba de politicieni corupti de la Bucuresti toata lumea urla invocand prezumtia de nevinovatie. Cand e vorba de Kurz, acesta vad ca e deja condamnat. Kurz totusi si-a dat demisia ceea ce nu se intampla la Bucuresti. Justitia va decide in privinta lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE