vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATESebastian Burduja, actual ministru al digitalizării, preia interimar și Ministerul Educației

Sebastian Burduja, actual ministru al digitalizării, preia interimar și Ministerul Educației

Deoarece Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al educației, potrivit anunțului făcut vineri dimineață de către purtătorul de cuvânt al Executivului, conducerea ministerului va fi preluată interimar de către actualul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, informează Digi24.

Ligia Deca, consilier prezidențial, Sorin Costreie, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, sau Marilen Pirtea, deputat liberal, sunt variantele ce ar putea fi luate în considerare pentru Ministerul Educației.

Ligia Deca, în vârstă de 40 de ani, este consilier prezidențial la Departamentul Educație și Cercetare, potrivit Administrației Prezidenițale.

Aceasta deține un doctorat în științe politice obținut la Universitatea din Luxemburg în 2016 și este absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012, aceasta s-a ocupat de coordonarea Secretariatului Procesului Bologna, având rolul de a gestiona procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area.

În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat  la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).

Sorin Costreie ocupă funcția de prorector al Universității din București încă din 2017 și a fost prodecan al Facultăţii de Filosofie în perioada 2016-2017, specializat în filosofia limbajului, filosofia matematicii şi logică filosofică, potrivit site-ului Universității București. De asemenea, este și conferenţiar la Facultatea de Filosofie a UB, Departamentul de Filosofie Teoretică.

Acesta și-a obținut doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti în 2007. A desfăşurat activităţi de cercetare în Italia, Germania, Spania, SUA şi Canada. A publicat diverse studii şi lucrări în volume şi reviste internaţionale editate de către Springer, Kluwer, Taylor&Francis, Elsevier şi Oxford University Press.

 

Marilen Pirtea, în vârstă de 49 de ani, este deputat PNL de Timiș, aflat la al doilea mandat, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

El este profesor universitar și conducător de doctorate în Finanțe, având și funcția de rector al Universității de Vest Timișoara, pe care a absolvit-o în 1997, specializarea Finanţe-Bănci, potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților.

În 2002 și-a obținut doctoratul în economie, cu teza Managementul trezoreriei întreprinderii.

De asemenea, a făcut cursuri postuniversitare de perfecţionare în management universitar și de diplomație și politică externă.

În urma acuzațiilor de plagiat al unor cursuri universitare, Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației, joi seară.

„Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine să încep reformarea din temelii a sistemului național de învățământ”, a transmis acesta.

Cererea de demisie a fost acceptată de către Premierul Nicolae Ciucă, care a declarat că vor avea loc consultări în cadrul partidului pentru a veni cu o nouă propunere de ministru către Președintele Klaus Iohannis.

 

 

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE