Se spune că „fiecare pasăre pe limba ei piere”, iar acest lucru pare să se adeverească în rândul „influencerilor” din zona progresistă.
Mai întâi, fostul ziarist Mălin Bot, cunoscut pentru susținerea fanatică a cauzei și a politicienilor #rezist, s-a trezit cu o pungă de făină în cap, chiar din partea foștilor săi camarazi de „baricadă”.
Evenimentul s-a petrecut pe 10 august, cu ocazia unei comemorări/aniversări a protestelor din acea zi de-acum patru ani, scrie EVZ.
Angi Șerban și Sandu Matei, deveniți cunoscuți la protestele din perioada 2017-2019, i-au reproșat lui Mălin Bot prezența în Piața Victoriei fiindcă a venit acolo să filmeze ca să mai facă un ban pe youtube.
Agresiunea la adresa lui Bot are simbolismul său: după ce ani de zile, Bot a înțeles să facă „jurnalism” agresând pe stradă, cu o cameră video, victimele sale, iată că acum totul s-a întors împotriva sa.
N-au trecut câteva zile și incidentul s-a repetat, dar la un alt nivel. Ziarista Andreea Pavel, de la G4 Media, a fost înjurată ca la ușa cortului de către istoricul Mădălin Hodor, dar și de amicii acestuia, istoricul Mihai Demetriade și poetul Florin Iaru.
Motivul? Celor trei „corifei” ai progresismului din România nu le-a plăcut un articol publicat de Pavel pe siteul G4 Media.
De remarcat este că până de curând, Andreea Pavel s-a remarcat numai prin articole care reproduc temele progresiste din România: conservatorii și naționaliștii români sunt „fasciști”, suprimarea libertății de exprimare, manipulări împotriva Bisericii Ortodoxe, etc.
Un alt aspect demn de remarcat este că Mădălin Hodor a fost, până acum, un favorit al G4 Media, fiind citat de nenumărate ori de respectiva publicație. De altfel, Hodor – susținător deschis al USR – este istoricul favorit al presei de stânga din România.
Florin Iaru nu este la prima insultă. El i-a insultat de-a lungul vremii pe adversarii ideologici, pe conservatorii români, dar totul a fost „în regulă”. Se pare că insultele sunt permise, dacă sunt adresate „dușmanilor”, este lecția oferită de G4 Media.
Sa se omoare intre ei ca sa fie curatenie.
G4media n-are ziariști, are niște mascote care fac propagandă
a limitat soros banii pentru sclavii din romanicka ș-acu au nervi
bdsm
Au inceput lichelele sa isi scoata ochii unii altora..Se vede treaba ca s-a subtiat ciolanul.E de bine.