marți, martie 5, 2024
ACTUALITATESe schimbă iar sistemul pentru RCA: Amenzi de cinci ori mai mari,...

Se schimbă iar sistemul pentru RCA: Amenzi de cinci ori mai mari, scumpiri dacă conduci mașina soției/soțului fără declarație

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a trimis Parlamentului un set de propuneri pentru schimbarea legislației RCA.

Conform noului proiect, sistemul bonus/malus devine mult mai complex, asigurătorii sunt obligați să vândă și în rate, se introduce conceptul de franșiză dar cresc substanțial și amenzile pentru cei care circulă fără RCA, informează Economica.

Conform propunerilor va fi implemntat și conceptul de „RCA pe șofer”.Mai precis, în momentul în care este asigurat vehiculul ,trebuie declarați toți utilizatorii, iar la formarea prețului va fi luată în calcul analiza de risc a tuturor celor care conduc, inclusiv categoriile lor de bonus malus. Este o măsură care pe de o parte poate duce la reducerea primei, însă pe de alta va aduce penalizări și un preț mai mare pentru RCA, în cazul în care se constată că mașina este condusă de un șofer nedeclarat ca utilizator.

Se introduce și obligativitatea ca asigurătorii să vândă RCA în rate pentru toate categoriile de clienți, cu excepția unor situații motivate. Asigurătorii pot să vândă și acum în rate, însă nu sunt obligați să o facă, motiv pentru care, unul câte unul, au renunțat la acest sistem, constatând o creștere a nivelului fraudei.Pentru a evita fraudele, ASF propune și introducerea unor mecanisme de protecție, cel mai important fiind o formă similară cu sistemul direct debit al băncilor, care presupune că asigurătorul poate debita automat contul clientului, dacă acesta nu și-a achitat o rată.

Pe lângă extinderea răspunderii șoferului, Autoritatea propune și introducerea unor instrumente complet noi care să dea posibilitatea șoferului de a obține o primă cât mai bună. Prima dintre acestea este modificarea sistemului bonus-malus, astfel încât acesta să ofere reduceri mai mari șoferilor cu o conduită bună, dar și penalizări mai mari celorlalți.

O altă modalitate prin care ASF vrea să dea posibilitatea obținerii unei prime mai bune pentru RCA este introducerea conceptului de franșiză. Sistemul este similar cu cel de la CASCO, doar că se referă la daune provocate terților, nu asiguratului. Dacă asiguratul își asumă că plătește din propriul buzunar o parte din daunele potențiale, prima calculată este mai mică, având în vedere că și riscul rămas în sarcina asigurătorului este mai mic.

O altă modificare menită să conducă la reducerea prețului RCA, de această dată în timp și mai ales în cazul șoferilor profesioniști, vizează certificatul de daunalitate emis de BAAR.

Certificatul de daunalitate emis de BAAR este un istoric al șoferului care arată dacă acesta a provocat sau nu daune în ultimii cinci ani. Noua prevedere va folosi în primul rând șoferilor profesioniști, atunci când angajatorii solicită acest document.

Pe de altă parte, ASF propune și creșterea substanțială a penalizărilor pentru cei care circulă fără RCA sau cu RCA suspendat, încercând astfel să crească cuprinderea în asigurare și să responsabilize șoferii. În primul rând se propune ca amenzile să fie aplicate atât proprietarului mașinii cât și șoferului, dacă nu este vorba despe aceeași persoană. Crește substanțial cuantumul sancțiunii: 5.000 de lei pentru vehicule având masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone și de 20.000 de lei pentru cele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone„, arată legea modificată.

În prezent amenda pentru cei care circulă fără RCA este de 1.000 de lei, ajungând la sume mai mari doar în situații excepționale, când respectivul este „recidivist”.

 

  • SUBIECTE FIERBINȚI
  • RCA
spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE